Breaking News

Au apărut atacurile teroriste și la Chişinău: Bombă asupra casei unui oficial de rang înalt

Un atac cu tentă teroristă a avut loc în capitala Republicii Moldova. Persoane necunoscute au aruncat în noaptea de duminică spre luni o grenadă în balconul casei guvernatorului în demisie al Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu.

Informația a fost confirmată pentru publicaţia Agora de angajați ai Poliției Capitalei.

Incidentul a avut loc la 1 februarie, ora 02:40, când guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei și membrii familiei sale se aflau în casă. În urma deflagraţiei nimeni nu a fost rănit persoane, fiind deteriorate doar elemente ale construcției.

Nimeni un a revendicat încă atacul. Procuratura Generală a deschis un dosar penal pentru infracțiunea „act terorist”, iar investigațiile sunt efectuate de către un grup mixt de urmărire penală, cu participarea procurorilor Secţiei exercitare a urmăririi penale pe cauze de criminalitate organizată şi excepţionale a Procuraturii Generale, ofițeri de investigații din cadrul poliției și Serviciului de Informații și Securitate.

blank