În opinia jurnalistului Ion Cristoiu, declarația lui Dacian Cioloș de la Timișoara, care a fost percepută ca un atac la adresa lui Klaus Iohannis, nu este altceva decât ”un soi de ciupit de bucă din greșeală în timpul masajului făcut de o profesionistă unui client cu cont în bancă”.
(…) Așa zisul atac al lui Dacian Cioloș e o comedie de prost gust. Klaus Iohannis nu e criticat, pentru că face parte dintre oamenii vechi, pentru că nu se deosebește cu nimic de baronii PSD și PNL, pentru că vede în înalta funcție de președinte nu o datorie de a se sacrifica pe altarul public, ci un bacșiș zilnic de privilegii de lux.
Klaus Iohannis e criticat, pentru că, vezi Doamne! n-a fost suficient de ferm cu PSD ca președinte. Asta venind de la un politician care a fost ținut premier tocmai de către majoritatea PSD-istă din Parlament și față de care nici măcar nu s-a șters la nas de teamă să nu fie dat de a berbeleacul din fotoliul de la Victoria. Presa a văzut în zicerea de la Timișoara nu numai un atac, dar și un atac în premieră.
O scurtă reamintire a poziției adoptate de Dacian Cioloș față de Klaus Iohannis contrazice teza premierii. Din reproșul că n-a fost suficient de ferm cu PSD Dacian Cioloș și-a făcut o permanență a vieții și activității sale din ultima vreme. Pe 3 noiembrie 2018, cu șase luni în urmă, Dacian Cioloș spunea despre Klaus Iohannis: „Eu știu că domnul Iohannis ține foarte mult la a respecta Constituția. E un om drept, e probabil și caracterul dînsului și profilul dînsului, și apreciez asta, am apreciat asta de multe ori și pe perioada în care am fost prim-ministru. Cred însă că Președintele României, în momentul de față, are nevoie să fie, sau românii au nevoie ca Președintele României să fie mult mai dătător de încredere că își folosește prerogativele în așa fel încît să apere cu toate mijloacele pe care le are statul de drept și să dea acest semnal foarte mult. Poziția de Președinte, așa cum o simt eu, are niște prerogative formale și are niște prerogative morale, lumea așteaptă într-adevăr mult mai mult decît permite Constituția de multe ori de la președinte, dar cred că președintele trebuie să găsească modalitatea prin care respectînd Constituția să dea în permanență acea încredere oamenilor care l-au investit”.
Ca și în cazul zicerii de la Timișoara sare în ochi prudența de a nu-l supăra pe domnul președinte, evitarea refererii directe prin folosirea funcției de președinte în general. Putem numi aceasta un atac? Putem numi zicerea de la Timișoara un atac? Nici vorbă. Putem numi declarația de la Timișoara cel mult o critică tovărășească de pe vremuri.