Actualitate

Atacatorul din Amsterdam care a înjunghiat doi cetățeni americani avea „motive de natură teroristă”

Cetățeanul afgan care a fost împușcat de către polițiști vineri după ce înjunghiat doi cetățeni americani în gara din Amsterdam a avut „motive de natură teroristă”, au declarat reprezentanții poliției locale, citați de Reuters, scrie Mediafax.

Două persoane au fost rănite vineri în gara centrală din Amsterdam după ce au fost înjunghiate de un atacator care a fost ulterior împușcat de polițiști.

Atacatorul a fost identificat de poliție drept un afgan în vârstă de 19 ani, care are permis de rezidență în Germania. Acesta a fost interogat de polițiști sâmbătă în spitalul unde este internat.

„Primele declarații făcute de suspect indică faptul că a avut un motiv de natură teroristă”, au transmis autoritățile din Amsterdam într-un comunicat.

Poliția germană a percheziționat locuința atacatorului la cererea autorităților din Olanda și a ridicat mai multe informații care susțin suspiciunea de atac terorist.

Atacatorul va fi prezentat luni în fața unei Curți de Justiție pentru a se decide dacă acesta va rămâne în custodia poliției sau va fi cercetat în libertate.

Cele două persoane înjunghiate în atacul de vineri sunt cetățeni americani, a transmis Pete Hoekstra, ambasadorul Statelor Unite în Olanda printr-un comunica emis sâmbătă.

Cei doi americani erau în vacanță în Amsterdam. Aceștia sunt încă internați în spital cu răni serioase.

blank