SRI a organizat, marţi, un exerciţiu de testare a capacităţii de răspuns la o situaţie de criză teroristă, la bordul unei aeronave TAROM, prin simularea unui atac ce poate pune în pericol integritatea avionului şi a pasagerilor.

„În data de 28.08.2018, Serviciul Român de Informaţii împreună cu structuri din cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT) au participat la un exerciţiu de testare a capacităţii de răspuns la o situaţie de criză teroristă, apărută la bordul unei aeronave aflate în zbor. Simularea a avut loc la bordul unei aeronave TAROM care a decolat de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti. Scenariile puse în practică au acoperit mai multe moduri de materializare ale unui atac terorist care poate pune în pericol atât integritatea aeronavei cât şi pasagerii aflaţi la bord”, au precizat reprezentanţii Serviciului Român de Informaţii, printr-un comunicat de presă.

De asemenea, exerciţiul a testat capacitatea de reacţie a însoţitorilor înarmaţi de la bordul aeronavelor precum şi coordonarea acestora cu echipele de intervenţie aflate la sol. Activităţile curente de pe Aeroportul Henri Coandă nu au fost afectate.

Citeste si...  Germania sub teroare. Un cartier întreg a fost evacuat de urgenţă

„Sub conducerea tehnică a SRI, în calitate de autoritate naţională în prevenirea şi combaterea terorismului, au participat la exerciţiu instituţii cu responsabilităţi în asigurarea securităţii aviatice (Inspectoratul de Jandarmi Judeţean llfov, IGPR/ Direcţia de Poliţie Transporturi/ Secţia Regională de Poliţie Transporturi Bucureşti/ Serviciul de Poliţie Transporturi Aeriene Henri Coandă, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, IGSU, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dealul Spirii Bucureşti – llfov, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi DIICOT), ROMATSA şi TAROM”, mai arată SRI.

Exerciţiul a avut ca obiectiv evaluarea procedurilor specifice gestionării unor situaţii de criză şi consolidarea reflexelor de cooperare în interiorul SNPCT, precum şi verificarea timpilor de reacţie într-o situaţie de criză.

foto: sri.ro