Featured, Ultima Ora

Astăzi va fi grevă de avertisment. Uremază greva generală din SĂNĂTATE

Astăzi, până la ora 11.00, memebrii sindicatului Sanitas se află în grevă de avertisment, urmând ca peste câteva zile să aibă loc greva generală. Nemulțumirile sindicaliștilor sunt legate de noua lege a salarizării care a afectat mai mulți angajați din spitale. 

Demersului s-a alăturat și Sindicatul Solidaritatea Sanitară.”Solidaritatea Sanitară se alătură formelor legale de protest pentru susţinerea revendicărilor comune. (…) În acest sens, în data de 7 mai 2018 Federaţia „Solidaritatea Sanitară” va organiza, timp de două ore, o „grevă românească” de avertisment (pichetarea spitalelor cu oamenii veniţi de acasă, echipaţi în ţinutele de protest, şi greva japoneză din partea salariaţilor aflaţi la serviciu) ca formă de protest pentru susţinerea revendicărilor organizaţiei aşa cum au fost formulate, concomitent cu greva de avertisment anunţată de Federaţia Sanitas”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Sindicatul Solidaritatea Sanitară 

blank