Uite cum explică astronomii fenomenul

 solstitiu de vara 21 iunie

Solstiţiul de vară 2014, adică ziua cea mai lungă din an (şi noaptea cea mai scurtă), va avea loc în emisfera nordică pe 21 iunie 2014. În astronomie, se numesc solstiţii cele două momente din an cînd planul determinat de centrul Soarelui şi de axa de rotaţie a Pămîntului este perpendicular pe planul orbitei Pământului. În cele două momente ale anului unghiul făcut de razele soarelui cu orizontul la amiază este cel mai mare (vara) sau cel mai mic (iarna) din an. Variaţia acestui unghi în cursul anului se explică prin aceea că axa de rotaţie a Pămîntului nu este perpendiculară pe orbita lui.

În jurul datei de 21 iunie (cel mai adesea), sau 22 iunie, în emisfera nordică are loc solstiţiul de vară; în preajma acestei date, la trecerea meridianului, soarele se ridică deasupra orizontului la unghiul maxim, iar intervalul diurn are durata maximă. Simultan, în emisfera sudică are loc solstiţiul de iarnă, când înălţimea soarelui deasupra orizontului şi intervalul diurn sunt minime (la sud de cercul polar de sud soarele nu răsare şi se află la unghiul maxim sub orizont). În jurul datei de 21 decembrie (cel mai adesea), sau 22 decembrie, se petrece fenomenul opus: are loc solstiţiul de iarnă în emisfera nordică şi solstiţiul de vară în emisfera sudică.

Din punctul de vedere al zonelor ecuatoriale solstiţiile nu pot fi numite nici „de vară” nici „de iarnă”. Atunci când în emisfera nordică are loc solstiţiul de vară, mişcarea aparentă a soarelui văzut de pe ecuator are traiectoria cea mai nordică şi, simetric, când are loc solstiţiul de vară în emisfera sudică traiectoria soarelui atinge extrema sudică.

Denumirea de solstiţiu provine din latinescul solstitium, format din sol (soare) şi stitium, de la verbul sistere (a se opri, a rămâne constant; v. a sista). Spre deosebire de celelalte zile din an, când unghiul făcut de soare cu orizontul la trecerea meridianului se schimbă semnificativ, de la o zi la alta, la solstiţii acest unghi devine staţionar, din cauza inversării sensului său de variaţie.

solstitiul de vara

Solstiţiul de vară, potrivit Observatorului Astronomic ”Vasile Urseanu” este în jurul datei de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°. Este momentul solstiţiului de vară, ce marchează începutul verii astronomice.

Dupa cum este cunoscut, Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o miscare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri. Axa polilor păstrează (în prima aproximaţie) o poziţie fixă în spaţiu, ea fiind înclinată pe planul orbitei Pământului (numit planul eclipticii) cu 66° 33′. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.

Pentru un observator terestru fenomenul se materializează pe sfera cerească prin miscarea anuală aparentă a Soarelui în lungul eclipticii cu aproximativ 1° pe zi, planul eclipticii fiind înclinat faţă de cel al ecuatorului ceresc cu 23° 27′. La momentul solstiţiului de vară, Soarele se va afla la 23° 27′ distanţa unghiulară nord faţa de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paralel cu ecuatorul, numit tropicul racului .

Denumirea de solstiţiu („Soarele stă”) este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mişcarii Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia. Soarele aflându-se la culminaţie (pentru latitudinea medie a ţării noastre) la 67° 52′ deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15h 32m, durata nopţii fiind de numai 8h 28m. Din acelasi motiv şi crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungeşte toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor „nopţi albe”.

După momentul solstiţiului de vară, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopţii să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.

Este interesant de amintit faptul că, bazându-se pe acest fenomen, învăţatul grec Eratostene a reuşit să determine încă din anul 250 î.Ch., cu o precizie remarcabilă, lungimea meridianului terestru. Astfel, observând Soarele la momentul culminaţiei în ziua solstiţiului de vară în oraşele egiptene Siena, unde acesta se află chiar la zenit, şi Alexandria, unde Soarele avea o distanţă zenitală de 7° 12′, şi cunoscând distanţa terestră între cele două oraşe, Eratostene a obţinut valoarea lungimii cercului meridian. Aceasta a fost prima operaţie geodezică cunoscută în istorie.

Tradiţii şi superstiţii legate de cea mai lungă zi din an

Conform tradiţiei româneşti, acest eveniment se serbează prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat. Oamenii se rotesc în jurul rugurilor aprinse, apoi aruncă nişte brâuri de pelin în foc, pentru ca, alături de acestea, să ardă toate posibilele necazuri care se puteau abate asupra lor. Se mai spune că cine va trece prin foc sau vă sări peste el în această noapte va fi apărat de boli, de duhuri rele şi va fi fericit.

Solstiţiul de vară este favorabil unor magii puternice, care îşi pot pune amprenta pozitivă asupra unor schimbări în dragoste, prosperitate sau sănătate. Energia solstiţiului de vară este considerată a fi o energie a pasiunii, vitalităţii, creativităţii şi belşugului. 

Citeste si...  Oamenii de ştiinţă au inventat adevăratul "test al dragostei"