IT&C, Stiri

Associated Press va folosi roboţi pentru scrierea unor materiale de presă

Agenţia de ştiri americană Associated Press (AP) va folosi roboţi pentru scrierea unor materiale de presă, în special a celor din zona de business.


media (1)
Conform sursei citate, Associated Press speră ca în iulie să introducă o tehnologie automatizată care va permite publicarea mai multor ştiri de business şi a unui număr mai mare de rapoarte privind veniturile unor companii, informează huffingtonpost.com.

Referindu-se la această tehnologie, Lou Ferrara, vicepreşedinte al AP, a precizat că roboţii ar fi capabili să producă 4.400 de materiale în timpul în care reporterii agenţiei ar fi creat doar 300 de ştiri din domeniul business, scrie Mediafax.ro.

Noua tehnologie nu va conduce la reducerea locurilor de muncă, a subliniat însă agenţia americană. „Jurnaliştii noştri se vor concentra să scrie materiale despre ceea ce înseamnă aceste cifre, să identifice trenduri şi să găsească ştiri în exclusivitate pe care le putem publica în momentul apariţiei rapoartelor financiare”, a spus Lou Ferrara, într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri publicată pe blogul AP.

„Este vorba despre folosirea acestei tehnologii pentru ca jurnaliştii să fie mai liberi să facă jurnalism şi să se ocupe mai puţin de prelucrarea datelor. Nu este vorba despre eliminarea locurilor de muncă”, a mai spus reprezentantul AP. „Majoritatea angajaţilor au fost receptivi la efortul nostru şi s-au implicat în ultimele luni în discuţii”, a mai adăugat acesta.

Roboţii au devenit din ce în ce mai răspândiţi în industria media, Japonia introducând recent primul prezentator de ştiri robot, unul care poate „citi ştirile fără a se încurca”.

În martie, breaking news-ul apărut în publicaţia Los Angeles Times despre seismul care a zguduit California a fost scris de un robot pe baza unui algoritm prestabilit. Astfel, Los Angeles Times a fost primul ziar care a publicat un articol despre seismul de luni – şi a reuşit această performanţă graţie „jurnalistului-robot”.

blank