Actualitate, Featured

Asociațiile din Justitie cer Guvernului să nu ia decizii ce pun in pericol valorile fundamentale

Asociațiile “Forumul Judecătorilor din România”, ”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” și ”Inițiativa pentru Justiție” susțin, intr-o analiza referitoare la OUG privind completurile de 5 judecători ale ÎCCJ, că deocamdată nu exista un proiect în dezbatere publică,menționând că astfel de măsuri „de politică penală nespecifice actului de legiferare delegată a Guvernului ar trebui însoțite de o notă de fundamentare”.

Asociațiile menționează că ordonanțele trebuie să fie justificate prin existența unor situații excepționale, explicând că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

„Chiar dacă, din punct de vedere constituțional, se acceptă o procedură excepțională de substituire a Parlamentului în edictarea actelor normative de reglementare primară (inclusiv pentru legi organice), această posibilitate nu poate fi similară unui drept discreționar al Guvernului și nu poate justifica abuzul în emiterea ordonanțelor de urgență, legate de existența unor situații excepționale, care impun adoptarea unor reglementări urgente, conform art.115 alin. (4) din Constituție (a se vedea Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000 pronunțată de Curtea Constituțională a României).

În caz contrar, se poate vorbi despre o imixtiune nepermisă în competența legislativă a Parlamentului, încălcându-se principiul separației puterilor în stat, ordonanțele de urgență neputând fi adoptate în domeniul legilor constituționale, neputând afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție (nu pot fi suprimate, nu se poate aduce atingere, nu pot fi vătămate, lezate etc.), drepturile electorale, respectiv măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică [a se vedea art.115 alin. (6) din Constituție]. Prin urmare, domeniul în care Guvernul se poate substitui Parlamentului, adoptând norme primare, este limitat, inclusiv de imperativul urgenței reglementării”, se arata in comunicatul magistratilor.

Magistratii fac referire si la avizul Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept, care a reținut faptul că „folosirea atât de frecventă a ordonanțelor de urgență este un motiv de îngrijorare”, iar „utilizarea aproape constant a ordonanțelor de urgență ale Guvernului nu reprezintă cea mai adecvată metodă” pentru adoptarea fără întârziere a unor reglementări.

„Ca urmare a semnalelor vehiculate în spațiul public privind iminenta adoptare a unei Ordonanțe de urgență a Guvernului pentru rejudecarea dosarelor în care s-au pronunţat decizii definitive de completurile de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în perioada vizată de decizia Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, Asociația “Forumul Judecătorilor din România”, Asociația ”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” și Asociația ”Inițiativa pentru Justiție” solicită Guvernului să analizeze cu atenție argumentele prezentate în prezenta opinie juridică și să nu procedeze la adoptarea vreunui proiect care să pună în pericol valori sociale fundamentale într-un stat de drept”, transmit asociațiile.

blank