Featured, International

Armata îl susține necondiționat pe președintele Venezuelei

Cu două zile înainte de o nouă mare manifestaţie a opoziţiei, preşedintele socialist al Venezuelei, Nicolas Maduro, a primit luni sprijinul „necondiţionat” al armatei, actor inconturnabil al jocului politic din această ţară aflată în criză politică şi economică, transmite AFP.

„Forţele armate bolivariene (…) ratifică loialitatea lor necondiţionată faţă de preşedinte”, a dat asigurări şeful armatelor, Vladimir Padrino Lopez, ministru al apărării, în cursul unei adunări a mii de membri din rândul miliţiei civile, organizată în prezenţa lui Maduro, în faţa palatului Miraflores, la Caracas.

Maduro „este un preşedinte cu adevărat chavist (de la numele fostului preşedinte Hugo Chavez 1999-2013) pe care forţele armate îl admiră profund”, a afirmat generalul Padrino Lopez, îndepărtând astfel fisurile apărute în ultimele săptămâni în tabăra prezidenţială, în special cu criticile dure formulate de procurorul general al naţiunii.

Purtând o caschetă militară, Nicolas Maduro a mulţumit pentru această dovadă de încredere din partea armatei: „Fidelitatea se răsplăteşte cu fidelitate”, le-a spus el miliţienilor care îl ovaţionau.

Această forţă armată civilă, înfiinţată de Hugo Chavez în 2010, numără în prezent 500.000 de membri.

Cu puţin înainte, şeful statului a anunţat desfăşurarea soldaţilor pe întreg cuprinsul ţării, cu câteva zile înainte de o nouă manifestaţie a opozanţilor, miercuri, 19 aprilie, data aniversară a revoluţiei din 1810 care a condus la independenţa Venezuelei.

Este, de asemenea, data stabilită de opoziţie, majoritară în parlament şi susţinută de nemulţumirea populară, pentru a lansa un apel la „mama tuturor manifestaţiilor” cu scopul de a cere alegeri anticipate. Guvernul de la Caracas a chemat populaţia în aceeaşi zi la un „marş al marşurilor”, apărând teama unor noi incidente violente.

De la începutul lunii aprilie, un val de manifestaţii antichaviste, marcate de ciocniri violente cu poliţia a făcut cinci morţi şi sute de răniţi, este organizat pe întreg cuprinsul Venezuelei cu scopul de a mobiliza populaţia, sufocată de criza economică din această ţară producătoare de petrol ruinată de prăbuşirea cursului ţiţeiului.

blank