Economic

Aria Homes, soluţia pentru un apartament nou în zona Berceni

Acum că te-ai decis să-ţi întemeiezi o familie a ta, nu a mai rămas decât un hop de trecut şi anume să ai propria ta casă. Preţurile din piaţa imobiliară te descurajează, dar te gândeşti că banii de la nuntă, ajutorul părinţilor şi al socrilor te vor face ca în curând să ai propria ta locuinţă. Te mai descurajezi un pic atunci când vezi, la căutările tale online pentru apartamente noi Berceni, că preţurile apartamentelor în cartierul tău Berceni, au luat-o puţin razna în sus.

Apartamente noi BerceniAsta şi pentru că ai o accesibilitate (tramvai, troleu, autobuz şi metrou), către absolut orice alt cartier al Bucureştiului. Totodată realizezi că Berceni, nu mai este, de decenii bune, un cartier la marginea capitalei şi că viaţa culturală este prezentă din plin aici, de asemenea şcolile şi liceele din apropierea casei tale (oriunde ai locui în sector), vor asigura educaţia copiilor tăi. Nu este de neglijat nici faptul că absolut toate lanţurile de magazine consacrate, au aici cel puţin un magazin deschis aici, ceea ce te va scuti de efortul de a te deplasa (ca pe vremuri), până în centrul capitalei.

Chiar şi muzeal Sector 4 se poate lăuda cu Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărţişor”, din Str. Mărţişor nr. 26, şi Casa Memorială „George şi Agatha Bacovia” din Strada George Bacovia nr. 63. O soluţie la această problemă a ta ar putea fi Aria Homes, o firmă relativ nouă dar foarte puternică şi serioasă. De altfel şi oferta lor completă te va uimi, de la garsoniere, apartamente cu 2, 3, 4 şi chiar 5 camere, până la case şi vile pentru orice buget familial, dar şi spaţii comerciale pentru cei mai întreprinzători dintre noi. Un lucru care îţi va atrage atenţia va fi echipa tânără care este afişată pe site-ul firmei, îţi vei zice „Ce ştiu copiii ăştia despre imobiliare !?!?”, dar ştiţi cum este cu vulpea şi cu strugurii !

Prin urmare dacă nu mai recunoaşteţi Berceniul de acum 10 ani, nu vă impacientaţi se datorează multitudinii de apartamente noi Berceni care au împânzit cartierul şi care l-au transformat dintr-un cartier rău famat de periferie într-o alternativă viabilă şi elegantă în care îţi doreşti să locuieşti. Mediul virtual este acum parte integrantă din viaţa noastră şi fără vrerea noastră am început să învăţăm să ne folosim constructiv de el şi să ne construim viitorul cerându-i sfatul.

Aşa că sfatul nostru şi al Internetului este că dacă vă doriţi o casă să apelaţi la Aria Homes !!!

blank