Politic, Stiri

ARD cere Parchetului General să salte voturile de la birourile electorale imediat după alegeri!

ARD cere Parchetului General să salte voturile de la birourile electorale imediat după alegeri!

blankCum, necum, Parchetul General ţine iar prima pagină a cotidianului! Şi, după ce onor angajaţii acestei instituţii au hăituit la greu cetăţenii din satele patriei, pentru că s-au dus şi au votat la referendum, după ce EBA a cerut în Parlamentul Europei procurori care să vină şi să stea călare pe români, în ziua alegerilor parlamentare de duminică, 9 decembrie, ca nu cumva românii, buni de gură cum sunt, să zică iar ceva de dulce de tatăl domniei sale, iacătă acum că apar în discuţie iar procurorii de la Parchetul General. De adus în discuţie îi aduce ARD, care cere imperios, ca după încheierea votului, Parchetul General să preia de urgenţă de la birourile electorale listele de alegători şi procesele verbale de constatare a rezultatului! Cuuuuum?!? Cred că nu se înţelege bine. Cred că eu, una, nu pricep. Şi ARD mai precizează în respectivul comunicat în care cere acest lucru, în fond, un fapt fără precedent şi fără logică în întreaga istorie postrevoluţionară şi, poate, nu numai: „solicităm asta, având în vedere fraudele comise de USL în toate alegerile desfăşurate în ultimii ani”. În ultimii ani? Clar am fost pe lună, că eu credeam că, în ultimii ani, pe plaiurile mioritice au fost Băsescu şi PDL la conducere. Şi, da, mai credeam că Parchetul General este, încă, la fel ca serviciile secrete şi DNA, în slujba preşedintelui, şi nu a poporului. Aşa aveam eu impresia. Dar, mai greşeşte omul, uite… Deşi, nu mă pot reţine să nu mă întreb ce urmează de luni încolo. Hai, mâine votăm. Alegem. Cum credem fiecare, pentru noi, nu pentru străini. Dar ce urmează după ziua de duminică? Ce balamuc ne aşteaptă, dacă Parchetul General intră în ecuaţia asta? Şi, ca să mai îndulcească pelteaua după aşa cerere nemaipomenită, ARD zice că e necesară intervenţia Parchetului General pentru că, a fost deranjantă şi neruşinată intervenţia lui Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, care a arătat cu degetul către ARD, cum că aceasta din urmă ar fi tipărit buletine de vot pe care le va distribui oameilor săi, care le vor introduce, pe şestache, în urne, ca să îi poată acuza pe cei de la USL de fraudarea alegerilor… Oricum, pace nouă!

blank