International, Stiri

Apple a lovit rău de tot în Samsung

Pentru procesul privind brevetele compania americană cere 2,2 miliarde dolari daune

 apple_and_samsung

Apple a câştigat 120 milioane de dolari în cel de-al doilea proces intentat Samsung în SUA privind brevetele de invenţie pe tehnologii pentru smartphone-uri, compania americană solicitând daune de aproape 2,2 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.

Procesul a durat patru săptămâni, iar juraţii au decis că Samsung a încălcat două dintre cele patru licenţe aduse în discuţie de Apple. Totodată, verdictul arată că Apple a încălcat, la rândul său, un brevet Samsung, dintre cele două aduse drept contraargument de compania sud-coreeană.

Apple a încercat să demonstreze că smartphone-urile Galaxy produse de Samsung şi sistemul de operare Android, dezvoltat de Google, copiază caracteristici ale iPhone-ului. Ambele companii au încercat să obţină interdicţii împotriva telefoanelor rivalului pe piaţa SUA. Procesul a vizat dispozitive mai vechi, iar cele mai multe dintre acestea nu mai sunt pe piaţă.

Analiştii anticipează că procesele dintre Apple şi Samsung vor continua. Cele două companii au investit sute de milioane de dolari în numeroase acţiuni în justiţie deschise în zeci de ţări, în încercarea de a câştiga orice avantaj posibil pe piaţa smartphone-urilor, estimată la 338,2 miliarde de dolari anul trecut.

Topul vânzărilor este dominat de Samsung şi Apple, însă compania sud-coreeană are o cotă de piaţă aproape dublă faţă de rivalul american datorită modelelor low-cost.

Apple a cerut daune de 2,19 miliarde de dolari, sumă contestată de Samsung, care a propus despăgubiri de până la 38,4 milioane de dolari.

Analiştii consideră că daunele de 120 milioane de dolari nu vor afecta Samsung, care dispune de lichidităţi uriaşe, şi estimează că suma nu depăşeşte cu mult cheltuielile efectuate de Apple pentru acest proces.

Apple a câştigat, în 2012, daune de 930 milioane de dolari de la Samsung, de asemenea într-un proces privind încălcarea unor brevete de invenţie, însă nu a reuşit să obţină atunci şi o interdicţie pe vânzarea smartphone-urilor şi tabletelor Galaxy în SUA.

 

blank