Sport, Stiri, Ultima Ora

Anunţul – BOMBĂ făcut de GIGI BECALI în noaptea dintre ani

Gigi Becali privește anul 2015 cu speranțe mai mari ca niciodată în privința eliberării sale. Patronul celei mai titrate formații din România urmează să atingă, în anul care vine, condițiile pentru o eliberare condiționată.

teo_becali_97479100

Gigi Becali, cel mai mediatizat personaj care se află după gratii, s-a destăinuit, latifundiarul din Pipera dezvăluindu-și cele mai aprige dorințe pe care și le-a pus în pragul noului an. “În martie vreau să fiu acasă. Și imediat după eliberare, o să îmi mărit fata! Steaua și nunta fetelei Teodora sînt prioritățile lui Gigi Becali cum acesta iese din penitenciar, este rezumatul doleanțelor patronului stelist.  
 
“Gigi Becali se pregătește de ieșirea din penitenciar și de revenirea în prim-plan ca finanțator al Stelei! Ne-a transmis că la începutul primăverii o să iasă, atunci atinge condițiile pentru o eliberare condiționată, asta e șansa lui cea mai mare”, au precizat apropiați. Contactat pentru a-și exprima opinia în privința demersurilor legale ce trebuiesc urmate, avocatul Bogdan Vlad, reprezentantul legal al lui Gigi Becali, a confirmat informațiile obținute. “Este adevărat, Gigi Becali poate să iasă în 2015. Decizia aparține instanței, nu pot să mă pronunț în locul ei, dar pot să spun că în momentul în care o să își ispășească obligatorie, există o posibilitate mare ca patronul Stelei să fie liber. Eu sau altcineva vom face demersurile necesare pentru ca această dorință să fie înfăptuită”, a afirmat Bogdan Vlad.

blank