Actualitate

Anumite ţări „nu vor un acord” cu Atena

Surse din cadrul guvernului grec consideră „evident că anumite ţări” europene nu doresc să se ajungă la un acord pentru a salva Atena de la faliment, a informat duminică agenţia elenă de presă ANA, citată de AFP.
„Este evident că anumite ţări, pentru motive care nu au nicio legătură cu reformele şi programul, nu doresc un acord”, au declarat aceste surse, potrivit ANA. Ele afirmă că miniştrii de finanţe din zona euro au căzut de acord asupra unui „calendar relevant” şi că un „acord de principiu” a fost găsit, însă un „grup de ţări a ridicat problema „încrederii”, fără să precizeze ce ar trebui făcut”. 
zona-euro-si-atena-au-ajuns-la-o-intelegere-asupra-prelungirii-ajutorului-financiar-acordat-greciei-296135
Într-un climat de neîncredere faţă de Atena, iar unele ţări discutând deschis despre Grexit, miniştrii au eşuat sâmbătă la Bruxelles să schiţeze un text care să fie folosit ca bază la summitul şefilor de stat şi de guvern, programat pentru duminică, considerat ca ultima limită pentru a salva Grecia de la prăbuşirea financiară. Lucrările Eurogrupului urmează să fie reluate duminică la ora 09.00 GMT. „Sunt mai multe ţări care blochează” şi nu vor al treilea plan de ajutorare, a rezumat o sursă europeană, în timp ce Germania şi Finlanda, ţări cu poziţii inflexibile faţă de Atena, par să afirme deschis că nu mai doresc Grecia în zona euro. Agerpres
blank