Featured, Sport

Antrenorul lui Madison Keys, discurs halucinant despre Halep

Sport, Simona Halep a fost eliminată de Madison Keys în optimile de finală ale turneului WTA de la Cincinnati, însă românca s-a luptat fantastic nu numai cu adversara, ci și cu durerile fizice.

La un moment dat, în setul secund, când conducea cu 4-1, americanca a cerut intervenția antrenorului Juan Todero, iar discursul acestuia la adresa lui Simona Halep a fost halucinant.

„Poţi să faci multe winnere din mijlocul terenului? Ea nu poate lovi niciun winner, nu poate. Aşa că, du-te în stânga şi în dreapta. Ea poate lovi bine, dar eu ce fac? Vin şi o iau de la capăt. Dacă e nevoie să fac 10 schimburi de mingi, fac 10 schimburi. Dacă trebuie 3, atunci 3 să fie. Poţi să o faci şi de 50 de ori, dacă vrei. Ţine minte, ea vede că tu ratezi. Poţi să îi faci break de câte ori vrei tu”, a spus Todero.

Ce a urmat după acel discurs? Keys a servit, iar Simona a făcut o greşeală neforţată trimițând afară. A urmat un out al lui Keys, apoi un serviciu al americancei la care Simona a cerut challenge şi a avut dreptate, pentru că mingea fusese afară. SUpărată, Keys și-a pierdut concentrarea, iar la 15-15, Simo a început să atace, a venit la fileu şi a făcut un punct superb.

Simona Halep, eliminată în optimi la Cincinnati
În timpul meciului, Simona Halep a acuzat dureri la tendonul lui Ahile, cel care i-a cauzat abandonul în sferturile de la Rogers Cup, săptămâna trecută. Campioana noastră chiar a fost văzută spunându-le celor din staff că nu o ajută deloc picioarele.

Cu toate acestea, Halep a tras de ea eroic, iar ultimul set a fost unul epic, ea salvând și o minge de meci, la 5-4 pentru Keys. În cele din urmă, americanca s-a impus și va juca ăn sferturi cu Venus Williams.

Halep rămâne cu 3 finale disputate la CIncinnati, în 2015, 2017 și 2018.

După întrecerile de la Toronto și Cincinnati, Simona Halep se va pregăti acum pentru ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open (26 august – 9 septembrie), unde anul trecut a pierdut în prima rundă.

Potrivit statisticii, Keys a avut 111 puncte făcute, față de 101 ale Simonei. Americanca a reușit 10 ași, iar Simona, 3. La capitolul break-uri, Keys a avut un procentaj de 46 la sută (6 din 13), în timp ce Simo a avut doar 27 la sută, cu toate că a avut mai multe șanse (4 din 15).

 

blank