„Mi se pare un fel de „liber la furat, băieţi””

  Crin

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, comentând o decizie a BEC privind listele suplimentare, că aceasta s-ar traduce în „liber la furat, băieţi”, exprimându-şi nedumerirea de ce aceste documente nu pot fi copiate de reprezentanţii partidelor politice.

Antonescu a fost întrebat, în momentul în care a ajuns la sediul PNL din Bulevardul Kiseleff, cum decurge ziua votului la nivelul activului de partid.

„Totul decurge normal, cu excepţia listelor suplimentare, cu excepţia autobuzelor cu pasageri şi cu excepţia faptului, care nu mi se pare absolut deloc normal, că BEC a decis că nu se fac cunoscute listele suplimentare. Nu vreau să zic vorbă mare, dar asta mi se pare un fel de «liber la furat, băieţi». Nu am acuzat niciun partid că face asta, însă în momentul în care sunt atât de multe autobuze şi atât de multe liste suplimentare, nu văd de ce ele nu trebuie cunoscute, pentru ca eventual să se poată face o verificare”, a declarat liderul PNL.

El a precizat că nu crede că estimările din această seară vor fi relevante asupra rezultatului votului, însă până la miezul nopții numărătoarea paralelă a partidelor ar putea fi finalizată.

„La acest tip de alegeri un exit-poll este destul de dificil de făcut exact, din mai multe motive. În al doilea rând, pentru că au circulat şi circulă tot felul de alte sondaje pretinse, sondaje la urne, dar sondaje, nu exit-poll-uri”, a afirmat Antonescu.

Liderul PNL a fost întrebat cum vede prezenţa la vot pentru alegerile europarlamentare.

„Prezenţa la vot mi se pare aproape de aşteptări, chiar poate un pic peste aşteptări, depinde ce o să ne mai aducă ultimele ore. Cred însă că vom fi cu marja de eroare, cum se spune, pe acolo pe unde ne aşteptam. O prezenţă scăzută, nici în restul Europei prezenţa nu este extraordinară, dar din păcate România este binişor sub medie, până acum cel puţin”, a mai spus Antonescu.

Preşedintele PNL a menţionat că luni va avea loc o reuniune a Biroului Permanent Naţional, dar şi a Delegației Permanente, unde ar putea fi o primă analiză a prestaţiei filialelor PNL.

BEC a emis o circulară prin care se interzice eliberarea către reprezentanţii partidelor politice de copii ale listelor electorale suplimentare din secţiile de votare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ.

 

 

 

Citeste si...  Antonescu nu participă la discuţiile cu Iohannis.