Actualitate, Featured

Antena 3 și-a tras Partidul Puterii Umaniste

Miercuri dimineață, Antena 3 a mai dat o lecție de „parteneriat cu CNN”. A întrerupt o știre banală cu un ”news alert” care era să paralizeze telespectatorii. Alexandru Băișan, navetist politic de profesie, a anunțat de la microfonul Parlamentului înființarea grupului parlamentar al fantomaticului și caraghiosului Partid al Puterii Umaniste. Transfugii politici din diverse partide se reuneau sub bagheta „domnului profesor”, pentru a face a cincea sau a șasea jonglerie politică de după 1990, dirijată de cel supranumit Varanul.

De ce era ”news alert” această înființare de grup parlamentar? Pentru că Antena 3 este obligată să difuzeze toate știrile comandate de „domnul profesor Voiculescu”. El stabilește strategia, adversarii, prietenii și prioritățile, pentru că el dirijează interesele grupului Intact. Și care priorități sunt, în cea mai mare parte, interesele sale și ale familiei. Astfel „News alert” devine tot ce cere dom’ profesor și tot ce socoate Mihai Gâdea că este o noutate și că ar putea produce audiență. Mihai Gâdea, plin de ifose de profesionist (este în stare să vorbească o jumătate de oră fără să spună despre ce este vorba și cine îi sunt invitații), a ridiculizat pînă și această noțiune de ”news alert”. Sub genericul acestui semnal trepidant, a introdus tot felul de știri vechi sau de interese, uneori, banale, alteori, grosolane ale grupului Intact. De data aceasta, era vorba de formarea unui grup parlamentar aparținînd unui partid care nu există. Sau există numai prin ambițiile de putere ale lui Dan Voiculescu, prin folosirea Antena 3 în jocul politic dîmbovițean și prin ciracii grupului Intact și ai familiei Voiculescu plasați în poziții de decizie.

Cu o seară înainte, marea bombă (Antena 3, în concurență disperată cu România TV, umflă titlurile și burtierele de parcă s-ar afla la cîteva ore de sfîrșitul lumii) a lui Mihai Gîdea ”exploda” într-o ”slujbă” patetică în apărarea lui Raed Arafat, invitat și parainvitat al Antenei 3, devenit filosof și expert în distanțare, măști și strănuturi în public. Raed Arafat se dădea de ceasul nepăsării că dușmanii săi au lansat un nou atac la intangibilul specialist național în achiziții de salvări, măști, combinezoane, aparate de respirat etc. Drept pentru care „partenerul CNN” a început seara cu „nu-i așa, domnule doctor Arafat” și cu bla-bla-bla, urmate de îndelungi lugu-lugu la adresa secretarului de stat. Publicarea, de către profesorul Gheorghe Piperea, a unui document cu semnătura olografă a marelui achizitor era nici mai mult nici mai puțin decît tentativă de demolare a unei statui din curtea Antenelor.

Nici Mihai Gîdea și nici Raed Arafat nu erau interesați de o discuție despre achiziții, despre implicarea serviciilor secrete în afacerile cu medicamente și cu echipamente. Nu întîmplător, teoreticienii pandemiei în Romania au cerut ca achizițiile să nu poată fi cercetate de DNA!

Ei bine,”news alertul” de miercuri dimineața, cu transmisie în direct de 15 secunde privind grupul parlamentar al ”Partidului Antena 3” este emblematic și pentru tehnica lui Dan Voiculescu și pentru onorabilitatea profesională a ”partenerilor CNN”. Dan Voiculescu face demersuri insistente pentru a deveni parte într-o alianță politică qvadruplă. Adică a patra roată la căruță! Pe lîngă PSD, Pro România și ALDE să vină și el cu Antenele, adică să participe cu Partidul Puterii Umaniste (!!??) deși acesta este insesizabil ca și traiectoria lui Saturn. Participînd cu Antenele în această Alianță, Dan Voiculescu se vrea strategul noii grupări politice (chit că ar ocupa și poziția de gropar al acesteia !). Și pentru serviciile mediatice dirijate de ”Mihai la Antena 3”, dom’ profesor și familia să poată nominaliza 5-6 candidați eligibili la următoarele alegeri parlamentare. Și, în caz de victorie, să fie invitat să desemneze și el 2-3 miniștri, plus secretari de stat și cîțiva șefi de agenții deconcentrate.

Pe lîngă cele 3 milioane de euro încasate de la Primăria Capitalei pentru diverse campanii  Dan Voiculescu și partidul Antenelor vor locuri în Parlament și la viitorul guvern.
Încă o dată, Antena 3 se arată a fi o afacere politică de prim rang, în care Mihai Gâdea joacă rolul de păpușă cu dicție, iar Dan Voiculescu, de dirijior principal (denumirea politicoasă pentru sforarii de anvergură).

Cornel Nistorescu

blank