Din octombrie, Antena vrea să transmită HD

  a_1_vs_protv

Intact Media Group se pregătește intens pentru asaltul de toamnă asupra Pro TV. După ce a luat vedete de la postul concurent, echipe întregi de producție, în frunte cu Mona Segall, Antena 1 pregătește noi emisiuni, dar și noutăți tehnice așteptate de ani de zile, scrie reportervirtual.ro.

Un element des reclamat de telespectatori – transmisiunea învechită, 4:3, a Antenei 1 – este pe cale să se schimbe în acest an. Antena 1 va trece la formatul 16:9 (ecran lat) în jurul datei de 1 octombrie, potrivit surselor noastre din Intact, cam în același timp cu lansarea grilei de toamnă.

Principalul concurent al Antenei 1, PRO TV, a adoptat de ani buni acest format, mult mai potrivit pentru 90% dintre aparatele tv aflate în vânzare pe piață. Și TVR transmite în formatul 16:9, dar și televiziunea de știri B1 TV. Și Antena 1 a încercat formatul 16:9 la meciurile naționalei de fotbal și la cele transmise din campionatul intern.

În paralel, Intact face teste pentru lansarea unui nou canal – Antena HD. Potrivit surselor noastre, mai mulți cabliști au primit deja o informare în acest sens, iar Intact ar fi început distribuția de cartele pentru provideri.

Antena HD ar urma să fie un canal independent, cu program diferit de Antena 1, dar care va prelua o mare parte a emisiunilor acestui post.

 

Citeste si...  LOTO, LOTO 6 DIN 49: REZULTATE LOTO 2 AUGUST pe categorii. NUMERELE LOTO extrase duminică