ANM prognoza meteo: Vreme rece noaptea şi dimineaţa în următoarele 14 zile
Actualitate, Featured

ANM prognoza meteo: Vreme rece noaptea şi dimineaţa în următoarele 14 zile

ANM prognoza meteo: Regimul termic va rămâne în aceleaşi coordonate ca şi până în prezent, respectiv cu intervale cu temperaturi scăzute atât pe timpul dimineţilor, cât şi pe durata nopţilor.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte în jurul datei de 29 noiembrie, precum şi în cursul săptămânii viitoare, arată prognoza valabilă pentru intervalul 23 noiembrie – 6 decembrie, publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

ANM prognoza meteo: În Banat, prima parte a intervalului va fi caracterizată de o vreme în general mai rece decât normal, cu medii ale temperaturilor maxime de 4 – 8 grade, mai scăzute în zonele de câmpie şi depresionare, unde ceaţa va persista, şi cu valori minime negative în general între -4 şi zero grade.

În perioada 29 noiembrie – 2 decembrie, încălzirea semnificativă a vremii va determina valori peste cele climatologic specifice, cu 8 – 12 grade ziua şi 2 – 5 grade noaptea, mediat regional.

Ulterior, este estimat un regim termic apropiat de cel obişnuit la începutul lunii decembrie, mai ales în privinţa maximelor diurne, urmând ca în unele nopţi să fie o vreme relativ rece.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în jurul datei de 29 noiembrie, iar în cea de-a doua săptămână temporar vor fi posibile precipitaţii în general slabe.

ANM prognoza meteo: Vreme rece noaptea şi dimineaţa în următoarele 14 zile
Prognoza pentru Transilvania

În Crişana, vremea va fi rece în primele zile ale intervalului – dimineaţa şi noaptea în toată regiunea, iar pe parcursul zilelor în special în zonele joase (unde vor persista nebulozitatea stratiformă şi ceaţa), astfel că media maximelor va fi de 3 – 6 grade, iar a minimelor de la -5 la -1 grad.

Între 29 noiembrie şi 2 decembrie, temperaturile vor fi în creştere apreciabilă, caracterizând o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, cu o medie regională de până la 12 grade, pe timpul zilei, şi de 2 – 5 grade, noaptea. Până la sfârşitul intervalului de referinţă sunt estimate valori termice în marea lor majoritate în jurul celor normale pentru prima decadă a lunii decembrie, însă cu unele nopţi posibil mai reci.

În perioada 28 – 29 noiembrie va ploua local, iar în cea de-a doua săptămână temporar probabilitatea pentru precipitaţii în general slabe va fi relativ ridicată.

În Transilvania, prima parte a perioadei de referinţă va fi caracterizată de o vreme rece în cursul nopţilor şi al dimineţilor, cu medii ale temperaturilor minime de între -8 şi -4 grade şi ger în zonele depresionare din estul regiunii, unde se vor înregistra valori sub -10 grade.

Maximele vor oscila între 0 şi 2 grade în zonele joase, unde ceaţa va persista, şi 7 – 9 grade în cele de relief mai înalt. Între 29 noiembrie şi 2 decembrie se va resimţi o încălzire a vremii ce se va concretiza prin medii de temperatură de 7 – 12 grade ziua şi între -2 şi 2 grade noaptea (cu valori uşor mai mici în depresiunile perimontane şi intramontane).

Estimările prognostice indică pentru ultimele zile din interval un regim termic în jurul celui specific la începutul lunii decembrie. În prima parte a intervalului, regimul pluviometric va fi deficitar, în jurul datei de 30 noiembrie local vor fi ploi slabe, apoi temporar vor fi condiţii pentru precipitaţii.

În Maramureş, până în data de 28 noiembrie, vremea va fi rece în cursul nopţilor şi al dimineţilor când temperaturile vor fi, în medie, cuprinse între -6 şi -3 grade, iar maximele termice se vor situa în jurul celor normale, respectiv 6 – 7 grade.

ANM prognoza meteo: Vreme rece noaptea şi dimineaţa în următoarele 14 zile

Între 29 noiembrie şi 2 decembrie va urma o încălzire a vremii, ce se va resimţi cu precădere la valorile nocturne, care vor deveni preponderent pozitive, de 0 – 2 grade, iar amiezele vor înregistra 9 – 11 grade, mediat regional. Ulterior, estimările prognostice indică un regim termic apropiat de cel normal la începutul lunii.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată după data de 29 noiembrie, însă regimul pluviometric se va menţine în general deficitar pe tot parcursul intervalului de referinţă.

Prognoza în Moldova

În Moldova, valorile termice vor fi în scădere, de la o medie de 7 – 8 grade, în primele trei zile ale intervalului, la o medie de 4 – 5 grade, pe 28 noiembrie.

După zilele de 29 şi 30 noiembrie, când media maximelor va fi în jur de 7 grade, până în ultima zi a celor două săptămâni, această medie va rămâne destul de scăzută şi va fi cuprinsă între 2 şi 5 grade. Nopţile vor deveni reci, raportat la normalul termic al perioadei, cu o medie a acestora de la -2 la 0 grade, uşor mai ridicată, spre 2 grade, doar în 24 noiembrie şi în intervalul 30 noiembrie – 2 decembrie.

Probabilitatea de precipitaţii va fi redusă în prima săptămână, dar începând cu 29 noiembrie va fi în creştere, astfel încât se pot semnala temporar precipitaţii slabe, pe arii restrânse.

În Dobrogea, în primele patru zile ale intervalului, media maximelor va fi de 7 – 8 grade, iar cea a minimelor de 0 – 3 grade. Între 27 noiembrie şi 1 decembrie, temperaturile vor fi în creştere, caracterizând o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, cu o medie regională de 10 – 13 grade, ziua, şi 3 – 6 grade, noaptea.

Ulterior, până la sfârşitul intervalului de referinţă, sunt estimate valori termice în jurul celor normale pentru începutul lunii decembrie, respectiv medii ale maximelor de 7 – 8 grade şi ale minimelor de 2 – 4 grade. În prima săptămână ploile vor fi cu totul izolate, dar după 29 noiembrie va creşte probabilitatea de apariţie şi se pot semnala temporar ploi slabe pe arii restrânse.

Prognoza în Muntenia și Oltenia

În Muntenia, în prima săptămână, vremea va fi uşor mai rece decât în mod normal, media maximelor va scădea treptat de la 9 la 6 grade, iar minimele se vor situa între -2 şi 0 grade. Între 29 noiembrie şi 1 decembrie, temperaturile vor fi în uşoară creştere, cu o medie regională de 8 – 10 grade ziua şi 0 – 3 grade noaptea.

Până la sfârşitul intervalului de referinţă sunt estimate valori termice apropiate de cele normale pentru începutul lunii decembrie, respectiv medii ale maximelor de 5 – 8 grade şi ale minimelor de la -1 la 2 grade.

În prima săptămână, precipitaţiile vor fi cu totul izolate, dar după 29 noiembrie probabilitatea de apariţie va fi în creştere, astfel încât se pot semnala local şi temporar, fiind în general slabe.

În Oltenia, în următoarele zile, vremea va fi uşor mai rece decât în mod normal, media maximelor va scădea treptat de la 9 la 5 grade, iar a minimelor se va situa, în general, între -2 şi 0 grade. Între 29 noiembrie şi 1 decembrie, temperaturile vor fi în uşoară creştere, cu o medie regională de 7 – 9 grade, ziua, şi de 0 – 3 grade, noaptea.

Ulterior, până la sfârşitul intervalului de referinţă, sunt estimate valori termice apropiate de cele normale pentru începutul lunii decembrie, respectiv medii ale maximelor de 5 – 7 grade şi ale minimelor de la -1 la 2 grade. În prima săptămână, precipitaţiile vor fi cu totul izolate, dar după 29 noiembrie probabilitatea lor de apariţie va fi în creştere, astfel încât se pot semnala local şi temporar, fiind în general slabe.

La munte, temperaturile maxime se vor menţine în general pozitive în toată perioada celor două săptămâni, cu o medie cuprinsă între 0 şi 7 grade, valorile mai mari fiind de aşteptat în intervalul 26 – 28 noiembrie.

Nopţile, însă, vor fi reci, cu o medie a minimelor termice cuprinsă între -5 şi -3 grade, uşor mai ridicată, dar tot sub pragul de îngheţ, în intervalul 26 noiembrie – 1 decembrie.

Până pe 28 noiembrie, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă, dar în intervalul 29 noiembrie – 1 decembrie aria precipitaţiilor în general slabe va cuprinde cea mai mare parte a zonei montane, iar ulterior acestea vor avea un caracter temporar şi o mai mică extindere.


blank