Actualitate, Stiri, Ultima Ora

ANM: În 24 de ore, va ploua cât într-o lună.

În 24 de ore va ploua cât într-o lună. Avertizarea vine de la Agenţia Naţională de Meteorologie (ANM) şi a fost făcută miercuri, la Antena 3.

anm-in-24-de-ore-va-ploua-cat-intr-o-luna-care-sunt-judetele-aflate-sub-avertizarea-meterologilor-269875
Avertismentul meteorologilor este valabil pentru Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj, care vor intra din această noapte sub cod portocaliu.

„În mod obişnuit, în luna iulie, cantitatea medie multianuală specifică este de aproximativ 70 l/mp. Deja, în aceste zone, putem spune că în 24 de ore avem practic cât ar fi normal într-o lună”, a atras atenţia Elena Mateescu, director executiv ANM, miercuri, la emisiunea La ordinea zilei, de la Antena 3.

În plină viitură, s-a iscat şi un scandal. Premierul Victor Ponta a aflat că şeful de la Apele Române a plecat în concediu fix când s-a anunţat pericolul de inundaţii.

Şeful Guvernului i-a cerut ministrului de resort să-l dea afară. Vasile Pintilie i-a replicat lui Ponta că el a coordonat pe telefon toate acţiunile şi echipele Apelor Române.

Un număr de 1.184 persoane au fost evacuate, 99 de locuinţe au fost distruse, alte 168 de locuinţe au fost avariate şi 2.003 case au fost inundate, a anunţat ministrul de Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, la comandamentul pentru situaţii de urgenţă de la Guvern.

Zeci de milioane de euro, pe apa sâmbetei. Apele Române au cheltuit 47 de milioane de euro pe hărţile de inundaţii, dar nu ştiu să le citească.

blank