Actualitate

ANI invinsa de Nicusor Constantinescu

Preşedintele suspendat al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a castigat procesul pe care l-a intentat ANI dupa ce fusese declarat incompatibil întrucât în mandatul anterior a fost, simultan, şef al CJ şi reprezentant al judeţului în AGA a SC RAJA SA Constanţa. Decizia nu este  însa definitiva. Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au admis în parte acţiunea formulată de Nicușor Constantinescu în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate şi au anulat raportul de evaluare întocmit de ANI. În schimb, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea privind obligarea ANI la plata de daune morale. Decizia data de Curtea de Apel nu este definitiva, putând fi atacata cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
 
Nicusor Constantinescu
 
Potrivit raportului întocmit de ANI, Nicuşor Constantinescu s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2008 – 23 martie 2009, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de preşesedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, cât şi calitatea de reprezentant al judeţului Constanţa în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul SC RAJA SA Constanţa, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Nicuşor Constantinescu se află la al treilea mandat consecutiv de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.
În 24 februarie 2015, ca urmare a faptului ca a fost arestat preventiv, Nicuşor Constantinescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte al CJ Constanţa, printr-un ordin emis de către prefectul judeţului, Ion Constantin.
blank