Politic, Stiri

ANI cere Înaltei Curţi să urgenteze judecarea procesului de incompatiblitate al lui Klaus Johannis

Agenţia Naţională de Integritate a trimis o solicitare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să stabilească termene de judecată pentru 30 de dosare de incompatibilitate. Printre acestea se află şi recursul în dosarul în care ANI îl acuză pe primarul Sibiului de incompatibilitate, transmite România TV.

johannis_adevarul_ro_2_04657600

Pe 25 septembrie 2013, Klaus Johannis a câştigat procesul de la Curtea de Apel Alba Iulia, proces în care a contestat raportul de incompatibilitate întocmit de Agenţia Naţională de Integritate. Ulterior, ANI a făcut recurs, acesta urmând să fie judecat de către ICCJ.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii în 24 aprilie 2013, ANI a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către primarul municipiului Sibiu. ANI susţinea că Iohannis se află în stare de incompatibilitate, întrucât deţinea, simultan, atât funcţia de primar al municipiului Sibiu, cât şi calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul SC Apă Canal SA Sibiu, începând cu 30 aprilie 2009, şi în SC Pieţe SA, începând cu 5 august 2010, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

După ce ANI a emis comunicatul privind constatarea stării de incompatibilitate a primarului Johannis, acesta a cerut, în 30 aprilie, Curţii de Apel Alba Iulia atât anularea raportului de evaluare întocmit de ANI, cât şi suspendarea executării raportului.

blank