Actualitate

ANI a mai luat la ochi si la intrebari un sef din Ministerul Transporturilor

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa conflictului de interese de natură administrativă în cazul Lizetei Volcinschi, director în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Lizeta Volcinschi s-a aflat în conflict de interese întrucât a aprobat autorizaţii de funcţionare pentru o firm, în cadrul căreia a avut funcţia de examinator şi de la care a primit venituri de peste 32.000 de lei, conform ANI.

Agenţia Naţională de Integritate
 
Potrivit unui comunicat remis marţi de ANI, în perioada exercitării funcţiei publice de conducere, Volcinschi a semnat/ aprobat autorizaţii de funcţionare a unor puncte de lucru aparţinând S.C. ‘Casadi’ S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia a deţinut calitatea de examinator şi de la care a obţinut venituri în cuantum net de 32.752,00 lei), fiind, totodată, implicată şi în procesul de autorizare a acestora, prin semnarea diverselor solicitări necesare definitivării dosarului de autorizare.
 
‘Astfel, Volcinschi Lizeta a încălcat dispoziţiile art. 79, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/ 2003, potrivit cărora ‘Funcţionarul public este în conflict de interese dacă: (…) interesele sale patrimoniale, ale soţului său rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice”, precizează ANI.

Lizeta Volcinschi a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal sau prin transmiterea unui punct de vedere scris. Ea a depus deja la dosarul de evaluare un punct de vedere, conform ANI.
 
blank