Actualitate, Featured

Angela Merkel vrea mai multă cooperare în gestionarea crizei migrației

Angela Merkel crede că pentru gestionarea crizei migraţiei este nevoie de ”mai multă cooperare” europeană şi este de părere că acordul semnat cu Turcia este ”esenţial”. Astfel, dacă nu ar fi un acord cu Turcia, Uniunea Europeană nu poate câştiga lupta împotriva traficanţilor.

”’Garda de coastă italiană nu poate controla singură spaţiile maritime”, a mai spus Merkel la o conferinţă de presă după întâlnirea cu premierul italian, Mateo Renzi, şi cu preşedintele francez, Francois Hollande, pe insula italiană Ventotene.

Premierul italian, Mateo Renzi, a spus că de la începutul anului circa 102.000 de migranţi au debarcat pe coastele italiene, număr apropiat de cel înregistrat şi anul trecut până pe data de 20 august. ”Împreună cu Angela şi Francois, credem că Uniunea Europeană poate face mai mult în comun pentru a evita plecarea acestor persoane şi ajutorarea celor care au nevoie”, a indicat premierul italian.

La rândul său, preşedintele Francois Hollande a pledat pentru ”garantarea apărării Europei” şi pentru ”controlul frontierelor”.

blank