International, Stiri

ANGELA MERKEL l-a sunat pe Klaus Iohannis. Ce i-a transmis Cancelarul german

Preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, fost felicitat marţi de Cancelarul german Angela Merkel, în cadrul unei convorbiri telefonice, pentru victoria obţinută la alegerile prezidenţiale.

angela_merkel_3_62122100

Klaus Iohannis, preşedintele ales al României, a fost sunat, marţi, de către Angela Merkel. Aceasta l-a felicitat pentru victoria în alegeri.

”Doamna Merkel s-a bucurat de votul primit de Klaus Iohannis la scrutinul de duminică şi a subliniat că este un semn pozitiv faptul că cetăţenii români au făcut această alegere. La rândul său, preşedintele ales al României i-a mulţumit Cancelarului german pentru aprecieri. În cadrul discuţiei, oficialul german şi-a exprimat convingerea că în perioada următoare vor fi aprofundate relaţiile bilaterale dintre Germania şi România. Totodată, doamna Merkel l-a asigurat pe preşedintele ales al României de întregul său sprijin şi a reiterat importanţa parteneriatului dintre cele două ţări în interiorul Uniunii Europene”, potrivit unui comunicat PNL.

De asemenea, arată sursa citată, cancelarul german a apreciat ca foarte importantă colaborarea între Bucureşti şi Chişinău pentru susţinerea parcursului european al Republicii Moldova.

Klaus Iohannis, preşedintele ales al României, a mai primit marţi un mesaj de felicitare din partea cancelarului Germaniei, Angela Merkel. „Vom susţine în continuare România, atât prin cuvinte, cât şi prin fapte”, se arată în mesajul transmis de Angela Merkel.

Angela Merkel i-a transmis lui Klaus Iohannis convingerea sa că relaţiile româno-germane vor fi la fel de bune.
 

blank