Featured, International

Angela Merkel, copleșită de rușine la vizita de la Auschwitz

Cancelarul german Angela Merkel a vizitat, pentru prima oară, vineri Memorialul Auschwitz-Birkenau, însoţită de către premierul polonez Mateusz Morawiecki, un supravieţuitor de la Auschwitz, Stanislaw Bartnikowski, în vârstă de 87 ani, şi reprezentanţi ai comunităţii evreieşti.

Merkel şi-a exprimat „ruşinea profundă” faţă de atrocităţile germane comise la Auschwitz în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, într-o alocuţiune rostită în timpul primei sale vizite la situl fostului lagăr de exterminare nazist.

Angela Merkel a subliniat în discursul său necesitatea ca ororile petrecute la Auschwitz să nu fie uitate.

Chiar dacă atrocităţile comise în lagăr ne lasă fără cuvinte, tăcerea nu este un răspuns, a menţionat Merkel, notând că nu trebuie să se uite că germanii s-au făcut vinovaţi de cele întâmplate. Este important ca autorii să fie identificaţi în mod clar, întrucât „datorăm acest lucru victimelor şi nouă înşine”, a spus cancelarul german.

„Rememorarea crimelor, numirea autorilor lor şi omagierea victimelor reprezintă o responsabilitate permanentă. Nu este negociabil şi este inseparabil de ţara noastră. A fi conştienţi de această responsabilitate este parte a identităţii noastre naţionale”, a declarat Angela Merkel.

Ea a subliniat de asemenea în discursul său că nu va exista toleranţă faţă de antisemitism în Germania şi în Europa.

Cu o zi înaintea vizitei, Merkel a anunţat alocarea sumei de 60 de milioane de euro Fundaţiei Auschwitz-Birkenau.

„Sunt foarte fericită că am ajuns la o înțelegere în așa fel încât Memorialul Auschwitz-Birkenau să primească o sumă spulimentară de bani”, a spus Merkel.

blank