Featured, International

Angajații unui spital din New York, recompensați cu o vacanță de lux

Peste 4.000 de cadre medicale ale unui spital din New York vor primi vacanțe gratuite în semn de mulțumire pentru lupta depusă în timpul pandemiei de coronavirus, scrie CNN.

Cadoul include o vacanță de trei zile în destinații selecte din SUA sau din Caraibe. Costurile vor fi suportate de compania hotelieră Hyatt și de American Airlines.

”Vrem să își încarce bateriile și să fie din nou aproape de cei dragi. Au înfruntat provocări pe care mulți dintre noi nici nu și le pot imagina”, au declarat reprezentanții companiilor.

Anunțul a fost primit cu aplauze de cadrele medicale, scrie news.aa.com.

”Suntem extrem de recunoscători. Abia așteptăm să ne putem bucura de aceste vacanțe”, a declarat Israel Rocha, CEO la spitalul ”NYC Health + Hospitals/Elmhurst”.

Nu a fost singurul cadou pentru angajați. O trupă de mariachi a cântat pentru ei în semn de apreciere.

Spitalul public se află în cartierul Queens și oferă asistență medicală pentru peste 1 milion de oameni în fiecare an. În timpul pandemiei de Covid-19, numărul paturilor de la Terapie Intensivă a crescut cu 500%.

În New York au fost înregistrate peste 330.000 de cazuri de coronavirus COVID-19. Peste 26.000 dintre pacienți au încetat din viață.

 

blank