Actualitate, Featured

Angajații din sănătate amenință cu grevă generală!

Sindicatul Sanitas a anunţat, joi, există deja un program clar de cerere a drepturilor în stradă, iar finalul va fi chiar o grevă generală planificată pe 11 mai. Până atunci,  pe data de 26 aprilie va fi un miting, urmând ca pe 7 mai să aibă loc o grevă de avertisment.

„Sunt scăderi uriaşe. Unele merg de la 500 de lei până la 1.100 de lei. Sunt schimbări uriaşe din cauza neîncadrării în acel 85%, mulţi nici nu pot atinge pragul de 55-85%. Toţi le ştiu pe toate, dar nimeni nu înţelege nimic, iar vinovaţii de serviciu sunt cei care luptă pentru oameni. (…) Atunci când noi am cerut ca legea să fie modificată, nu cum ne doream noi, ci cum trebuia să fie la acel moment, nu a fost făcută. Cerem creştere salarială pentru toţi colegii noştri din sistemul de sănătate. (…) Păcat de lege, că am ajuns astăzi să spunem că mai bine nu eram de acord cu această creştere salarială. Este extrem de complexă şi este un haos total”, a declarat Leonard Bărăscu, preşedintele Sindicatului Sanitas, conform gândul.ro

 

„Sunt spitale în care nu s-au luat salariile, atât în Bucureşti, cât şi în ţară. Sunt pierderi de venituri raportat la luna anterioară la mai multe categorii profesionale. (…) Din păcate, ducem discuţia până la legea salarizării, care se va aplica etapizat până în 2022 şi vorbim că nu pierde nimeni. Această lege a fost creată să aducă câştiguri pentru toată lumea. Astăzi vorbim doar că nu sunt pierderi, vreau sa vorbim şi despre câştiguri”, a precizat vicepreşedintele Sanitas, Iulian Pope.

 

 

blank