Andrei Pleșu a scris un editorial intitulat ”Marginalii la o dezbatere” în Adevărul, în care a atras atenția asupra unei distincții care stăpânește societatea românescă: diferența, dintre a fi ”băsist”, care descalifică, și cea de a fi ”antibăsist”, care validează.
”Chestia cu slugărnicia mea în raport cu Cotroceniul e fie o formă de ignoranţă încăpăţînată, fie una de rea credinţă. E suficient să dai, pe Google: „Basescu-Pleşu” şi vei găsi destule argumente că baţi câmpii.
Altceva însă mă interesează în cazul în speţă. Nu există comună măsură între gestul lui Beligan şi gestul lui Liiceanu. Liiceanu n-a participat la nici un miting electoral, la nici o lansare de candidatură. A scris, pe un site, un articol, în care prezenta o serie de argumente pe baza cărora Monica Macovei i se părea candidatul optim. Aşa crede el şi aşa înţelege el să se implice în metabolismul momentului. Cuvîntul-cheie aici e „argumente”. Radu Beligan n-a venit cu argumente, ci cu o strigătură mobilizatoare. „Îl votez pe Ponta, fiindcă e tînăr şi mie îmi plac tinerii!”. E ca şi cum Liiceanu ar fi spus: „O votez pe Monica Macovei, pentru că îmi plac femeile!” Textul lui Liiceanu avea, totuşi, o suită de idei, dădea explicaţii, deschidea un posibil dialog. Puteai să nu fii de acord cu autorul, sau cu modul lui de a-şi pune în scenă pledoaria, dar nu erai înghesuit pe un stadion şi invitat, manipulatoriu, să aderi la o cauză, cu ochii fixaţi pe o plasmă gigantică. Asta e diferenţa dintre „libertate de opinie” şi „angajare propagandistică”. În spaţiul acestei diferenţe – şi în amintirea altor stadioane şi a altor „susţineri” – s-a situat mesajul meu către Radu Beligan”, se arată în textul scris de acesta.