Psihoterapeutul Petruţa Gheorghe, fosta soţie a lui Andrei Gheorghe, a transmis un mesaj dureros după moartea celui care a fost unul dinte cei mai buni oameni de radio şi televiziune.

„Iubitul meu care nu mai eşti aici…Rămâi doar în inimile noastre. O să spun despre tine că eşti extraordinar, că ai trăit extraordinar, ai iubit, ai greşit şi ai făcut lucruri extraordinare. Aşa erai tu, extraordinar…aşa o să rămâi în memoria şi inimile noastre“, a scris Petruţa Gheorghe pe pagina de Facebook a fostului ei soţ.    Petruţa şi Andrei Gheorghe au divorţat în anul 2014, după un mariaj de aproape şase ani, însă au rămas apropiaţi.    Andrei Gheorghe a avut o legătură strânsă şi cu cei trei copii pe care fosta lui soţie îi avea dintr-un mariaj anterior: Maria (19 ani), Katarina (17 ani) şi Maximilian (16 ani). Realizatorul mai avea o fiică, Anastasia (24 de ani), din relaţia cu iubita din studenţie.

Citeste si...  MESAJ PENTRU PREAFERICIT DE LA PREAINTRISTATI!

Andrei Gheorghe, alături de Petruţa, şi de doi dintre copiii lor, într-una dintre rarele apariţii publice FOTO Pro FM  Într-un interviu acordat revistei „Unica“ în 2014, Andrei Gheorghe a mărturisit că este un tată sever: „Am fost un tată destul de strict. Nu sunt prietenul copiilor mei. Nu înţeleg moda asta cu «să fii prietenul copiilor tăi», e o tâmpenie, tuturor celor care susţin asta le spun că încalcă legile naturii. E cea mai mare prostie, să simulezi prietenia renunţând la autoritate. Să fii tată, nu prieten, prietenii lui sunt alţii şi el cu prietenii lui trebuie să vorbească. Copilul trebuie să aibă secretele sale, lumea sa, individualitatea sa. Altfel, devine o umbră şchioapă de-a ta.“