Showbiz, Stiri

Andreea Bănică nu poate cânta oricum.

De fiecare dată când urcă pe scenă, Andreea Bănică reuşeşte să-şi electrizeze audienţa. Vocea ei este recognoscibilă la radio, iar piesele îi sunt fredonate de ascultători de toate vârstele.

banica1_07_94170da3f6

Însă talentul Andreei nu este plurivalent, vocea fiind cea care o recomandă de fiecare dată.
Lucrul acesta a fost demonstrat chiar de vedetă, acum, când a postat pe pagina ei de socializare un scurt filmuleţ realizat la Garda de Sus, în judeţul Alba.

Aflată în curtea unei gospodării tradiţionale, cu fundal de muzică populară, Andreea a încercat să scoată câteva sunete dintr-un tulnic. Prea greu însă. Instrumentul în sine necesita efort şi pricepere pentru a-l mânui, iar cântatul la el cerea, cu siguranţă, nu doar talent, ci şi exerciţiu, pe care însă Andreea nu le avea.

Aşa că, din tulnic nu a ieşit decât un sunet abia perceptibil.

blank