Showbiz, Stiri

Andreea Antonescu are mariajul pe butuci?

Împiedicată în “visul american”, Andreea Antonescu (31 de ani) a lăsat California şi s-a întors cu fiica sa, Sienna, în România. Doar ele, fetele, căci soţul blondei, Traian Spak (32 de ani), a ales să rămână Statele Unite. Semn că mariajul lor e pe butuci.

vedete-antoneasca2_c60a4336a8

Andreea Antonescu a luat drumul Americii în urmă cu mai bine de trei ani, sperând că acolo îl va prinde pe Dumnezeu de un picior şi va duce un trai incomparabil mai bun decât în România. A fost primită cu braţele deschise de românii stabiliţi acolo, cărora le-a cântat de nenumărate ori. La începutul lui 2013 părea că i se deschid porţile spre lumea Hollywoodului, căci frumoasa româncă a primit un rolişor în scurtmetrajul “A night with little Richard”.

Dar realizările Andreei se opresc aici. După îndelungi aşteptări, blondina a decis că e timpul să se întoarcă acasă, în România. Însă planul ei nu a fost primit cu braţele deschise şi de soţul ei, Traian Spak. Mai ales acum, când el e pe punctul de a da lovitura, căci i s-a dat undă verde pentru deschiderea unui magazin de mezeluri pentru comunitatea română şi rusă din Los Angeles, acolo unde el, Andreea şi fiica lor, Sienna, locuiau de trei ani încoace. În momentul în care a decis să revină în ţară, Andreea şi-a luat fiica şi, din primăvara acestui an, s-a restabilit în Bucureşti, iar Traian a rămas în America. Surse din anturajul solistei spun că acum mariajul ei nu mai e la fel de roz ca atunci când a plecat, plină de speranţe, în America şi, mai mult ca sigur, se va ajunge la o despărţire şi pe cale legală.

S-au căsătorit în secret

Andreea Antonescu şi Traian Spak formează un cuplu de mai bine de nouă ani. Cei doi s-au căsătorit în secret, informaţia fiind divulgată de solistă abia anul trecut. Traian şi Andreea au emigrat în Statele Unite în urmă cu trei ani, după sinuciderea tatălui soţului ei, din cauză că băncile puseseră sechestru pe majoritatea afacerilor familiei în domeniul carmangeriei.

blank