Este binecunoscută această frază atribuită lui André Malraux: „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”, chiar dacă însuşi Malraux, în „Hôtes de passage” (Gallimard, 1975), într-un dialog cu personajul imaginar Max Torrès, neagă că ar fi spus aşa ceva: „Mi-au pus în gură: secolul XXI va fi religios. O profeţie ridicolă; cred în schimb că dacă umanitatea secolului viitor nu găseşte nicăieri un model exemplar de om, va fi rău”!

Secolul XXI, între a nu mai fi deloc și a fi unul pandemic?

În 1993, André Froissard scria că, totuşi, deşi inexact, citatul din Malraux are un sîmbure de adevăr, dar ar suna altfel: Secolul XXI va fi mistic sau nu va fi deloc”, frază despre care Froissard spune că Malraux ar fi spus-o chiar de faţă cu el.

Oricare ar fi adevărul, cert este că fraza a devenit celebră şi a tot fost repetată ori de cîte ori a venit vorba despre religie, fiind folosită fie ca argument, fie, din contră, pentru a atacă fenomenul religios.

Şi, iată, acum, cînd am parcurs deja două decenii din acest secol XXI, se pare că nimic nu s-a schimbat atît de categoric în ceea ce priveşte religia sau mistica, omul văzîndu-se mai degrabă dominat de evoluţia tehnologiilor de ultimă oră, de gadget-uri din ce în ce mai sofisticate, preocuparea lui în achiziţionarea acestora ţinînd de utilitate şi de sentimentul că astfel domină lumea în care trăieşte.

Numai că, la fel ca în secolul trecut, cînd tot în primele două decenii omenirea s-a trezit lovită de ucigaşa „Gripa spaniolă”, se vede acum asaltată de o nouă pandemie care schimbă în mod radical felul de-a fi al fiecăruia dintre noi.

„Coronavirusul” – iată numele unei maladii planetare care-l face pe om să nu mai privească spre cerul pe care credea că-l cucerise cu rachete sau sateliţi, ci să se uite în adîncul său, dar nu pentru a se descoperi pe sine, ci pentru a se înstrăina de ceilalţi, prin izolare şi prin ascunderea chipului în spatele unei măşti.

„Coronavirusul” a fost declarat de OMS ca fiind deja pandemie. Cuvîntul „pandemie” îşi are originea firească în greaca veche, „pan” însemnînd „tot”, iar „demos” însemnînd „popor”. Deci, „tot poporul”!

Înţelegînd sensul expresiei, am putea spune că, deşi este inexactă, ea vorbeşte mai degrabă despre un pericol decît despre o realitate, căci, la fel ca oricare altă pandemie, are o perioadă de transmitere rapidă, după care urmează o relaxare sau chiar sfîrşitul evoluţiei sale, fie prin descoperirea unui vaccin, fie prin găsirea unui tratament adecvat sau Secolul XXI, între a nu mai fi deloc și a fi unul pandemic? afirmă André Malraux

Ceva, însă, este specific acestui Covid-19, care-l diferenţiază de toţi ceilalţi viruşi care duc la declararea unei pandemii, chiar dacă, pe date statistice, Coronavirusul este departe de a se compara cu „Gripa spaniolă”, holera, ciuma sau SIDA, aceasta din urmă fiind cea mai lungă pandemie, existînd între noi de peste patru decenii, fără ca oamenii de ştiinţă să găsească un vaccin care să ne scape de consecinţele ei.

Acest „ceva” care face din Coronavirus altceva decît un virus periculos este felul în care autorităţile din întreaga lume îl folosesc pentru a stăpîni societăţile. Îl întîlnim şi la noi, dar şi la alte popoare. Şi nu e vorba numai de „îmbogăţiţii de război”, cum se numesc cei care profită de molime sau conflicte militare, ci de cei care doresc să obţină Puterea sau de cei care vor s-o dobîndească!

Citeste si...  Ingrid Mocanu sare la gitul ministrului justitiei: 'Mai gândiți mult, nea Tudorică?'

Cercetătorii istoriei religiilor au spus deseori că religia, credinţa în ceva suprem, cea care l-a făcut pe om să se uite spre cer în aşteptarea milei cuiva pentru a-l salva de pericolele de pe pămînt, a apărut tocmai pentru că omul, neputincios fiind în faţa lucrurilor şi fenomenelor care-l depăşesc, a vrut să creadă că este ceva mai presus de el care poate să-l salveze din absolut orice situaţie. Sinteza acestui fel de credinţă o vedem în expresia „Doamne, fereşte-mă!”, care cuprinde în ea şi continuarea nerostită: „pentru că eu sînt neputincios în faţa acestui pericol”!

Asta spunea Malraux cînd contrazicea fraza celebră („Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”) ce i-a fost atribuită şi care acum nu mai poate fi scoasă din opera sa. Cînd spune „dacă umanitatea secolului viitor nu găseşte nicăieri un model exemplar de om, va fi rău”,  André Malraux ne atrage indirect atenţia că pericolul real al omenirii este ca în vremuri de restrişte să nu aibă sau să nu găsească „un model exemplar” care să-i arate drumul bun, altfel, cum spune chiar el, „va fi rău”! Aşa cum spunea la noi Sadoveanu: „În acele vremi de restriște, singurul cheag care ținea pe bătrîni erau limba și credința”.

Catastrofal pentru omenire, aşa cum vedem în situaţia de acum, nu este însă ca lumea să nu găsească acel „model exemplar” de care vorbea André Malraux ci ca lumea să fie condusă de „modele rele”, de conducători care să profite şi de naivitatea oamenilor, şi de teama lor în faţa marilor pericole, dar şi neputinţa lor de a înţelege de unde le vine răul.

Iar acest Coronavirus, care ne închide pe toţi în case şi ne obligă să purtăm măşti cînd ieşim afară, pare din ce în ce mai mult un experiment. Puterile lumii parcă ar vrea să vadă dacă am fi dispuşi să-l înlocuim pe Dumnezeu, pe Alah sau pe Buda cu ei. Nu cu Trump, Merkel sau Iohannis, căci şi ei sînt trecători prin lume, ci cu acest gen de „Conducător” la care să ne uităm cu pocăinţă, închinîndu-ne în aşteptarea iertării păcatelor.

„Pandemia ca viitoare religie” – iată marea descoperire a acestui început de secol, în care mai marii lumii văd arma cea mai sofisticată cu care ne pot subjuga, inoculîndu-ne ideea că sfîrşitul lumii va veni în acest secol dacă ei nu ne vor salva. Un secol pandemic se anunţă acest secol XXI, în care noi, naivii, am crezut că vom cuceri universul, că vom ajunge pe Marte, dar ne-am trezit închişi în case şi amendaţi dacă nu avem adeverinţe de liberă circulaţie.

André Malraux: Este consecinţa faptului că îl uităm în fiecare zi pe Dumnezeu, lăsîndu-ne viaţa şi moartea în mîinile Conducătorilor, fără să facem efortul de a înţelege ce se întîmplă în jurul nostru, fără să protestăm atunci cînd ni se încalcă drepturile pe care credeam că le-am cucerit cu greu încă din secolele trecute.