Actualitate, Stiri, Ultima Ora

ANCHETĂ DE PROPORŢII în cazul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol. Ce au dispus autorităţile

Procurorii au cerut noi date în cazul prăbuşirii elicopterului SMURD. Parchetul a cerut toate apelurile efectuate în legătură cu elicopterul prăbuşit. S-au identificat toti martorii accidentului şi aceştia vor fi chemaţi în perioada următoare la audieri. Totodată, echipamentele scoase din lac vor fi analizate în Germania.

smurd_97528300

Procurori militari au făcut un nou pas în ancheta accidentului aviatic de pe lacul Sutghiol. Aceştia au anunţat marţi că s-au cerut şi primit documente de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Ministerul de Interne şi Consiliul Judeţean Contanţa.

„Au fost solicitate documente de la diferite instituții din țară și din străinătate și au fost efectuate activități în vederea identificării și a altor persoane care au asistat la eveniment, care pot da informații. (…) S-a dispus efectuarea unui experiment judiciar pentru a stabili în ce măsură strigătele de ajutor au fost sau nu reale, au putut fi sau nu reale”, a precizat Nițu la sediul Consiliului Superior al Magistraturii.

Astfel, de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale au fost solicitate, în format electronic, datele cu privire la traficul de voce şi apelurile telefonice de anunţare sau de semnalizare a catastrofei aviatice din lacul Siutghiol.

De asemenea, procurorii vor audia toate persoanelor care au cunoştinţă despre împrejurările producerii accidentului aviatic, inclusiv în ceea ce priveşte modul de acţiune al echipelor de salvare a victimelor.

Parchetul a precizat totodată că a fost dispusă efectuarea unei reconstituiri pentru stabilirea modului de propagare a strigătelor de ajutor provenite de la o persoană aflată pe luciul de apă, la o distanţă de aproximativ 314 – 315 metri de mal, respectiv de înregistrare a acestora cu ajutorul unui telefon mobil, identic cu aparatul folosit de către un martor, în aceleaşi condiţii şi împrejurări în care acesta a efectuat înregistrarea din 15 decembrie 2014.

De asemenea, procurorii au cerut de la Ministerul Afacerilor Interne şi Consiliul Judeţean Constanţa toate documentele încheiate între aceste două instituţii privind predarea-primirea elicopterului, inclusiv actele din care rezultă nivelul de echipare a acestei aeronave, la momentul preluării, precum şi documentele din care rezultă modificările de echipare operate asupra aeronavei până la 15 decembrie 2014.

Anchetatorii au transmis Biroului Federal German pentru Investigaţii Aeronautice toate dispozitivelor instalate pe elicopter, pe care au fost stocate datele referitoare la parametrii de zbor ai aeronavei, în vederea extragerii acestor date, cu scopul final de a stabili modul de evoluţie al acestei aeronave în timpul misiunii de zbor.

De la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa s-a solicitat raportul de analiză a intervenţiei privind accidentul aviatic, precum şi datele de identificare ale tuturor lucrătorilor din cadrul ISU care au participat la operaţiunile de salvare a victimelor.

Cauza este instrumentată de procurorii Secției Parchetelor Militare.

Pe 19 decembrie 2014, Parchetul Înaltei Curți a anunțat că în această anchetă au fost luate mai multe măsuri, printre care și cele pentru obținerea și interpretarea datelor referitoare la evoluția în zbor a elicopterului înainte de momentul prăbușirii.

S-au mai dispus măsuri necesare pentru asigurarea conservării epavei elicopterului prăbușit și pentru căutarea și recuperarea din lacul Siutghiol a tuturor pieselor și subansamblelor desprinse.

Un elicopter al SMURD cu patru persoane la bord — doi piloți de la Inspectoratul General de Aviație și două cadre medicale ale SMURD Constanța —s-a prăbușit pe 15 decembrie în lacul Siutghiol. Toți membrii echipajului au murit.

blank