Social, Stiri, Ultima Ora

ANCA ROVENŢA a fost condusă pe ultimul drum.

Anca Rovenţa a fost condusă pe ultimul drum, sâmbătă, la Târgu Jiu. Familia şi prietenii o aşteptau acasă de Sărbători, dar în schimb s-a aliniat cu capul în pământ şi lacrimi pe obraji în cortegiul funerar care a petrecut-o spre locul de veci.

anca_roventa_82929200

Anca Rovența a fost îmbrăcată ca pentru ultima defilare, pe podiumul vieții, scrie libertatea.ro. Frumoasa tânără, devenită celebră în Europa, a avut pe cap o coroniță de flori cu care îi plăcea să pozeze, iar cortegiul funerar a fost format din sute de prieteni, rude și foști colegi.

Circulația a fost restricționată, pe anumite străzi din oraș, pe care a trecut cortegiul. Mașina funerară, cu care a fost transportat sicriul, a trecut prin fața casei familiei și prin fața liceului la care Anca a învățat.

roventa3_34523600

Familia tinerei de 26 de ani este distrusă de durere. Mama părea că abia se mai putea ţine pe picioare, în timp ce tatăl modelului încerca să-şi stăpânească lacrimile, dar fără succes. Nici unul dintre ei nu acceptă cumplita tragedie care i-a lovit. Bunica Ancăi nu s-a dezlipit nicio secundă de sicriu şi tot ce mai avea putere să facă era să repete obsesiv „Doamne! De ce, Doamne?!”.

Sute de coroane de flori au fost aduse de cunoscuți, fiind nevoie de o mașină cu care acestea să fie transportate de la capelă, la cimitir.

Anca Rovenţa a fost găsită moartă în locuinţa ei din Bucureşti, acum câteva zile. Fotomodelul a mers dimineaţa la un mall, apoi la un shooting şi, de atunci, nimeni n-a mai ştiut de ea. O amică a găsit-o dezbrăcată, zăcând fără suflare, pe holul dintre baie şi dormitor, lângă un prelungitor în care erau placa de păr şi un încărcător de telefon mobil. Nu se cunoaşte cauza exactă a morţii, dar e luată în calcul varianta electrocutării.

blank