Actualitate

Anca Dragu spune cum este afectată România de efectele Brexit-ului

Ministrul Finanțelor, Anca Dragu a spus că economia românească nu va avea de suferit în perioada imediat următoare din cauza Brexit-ului.

Totodată, Anca Dragu a mai spus că România are pârghiile necesare pentru a gestiona situația și nu se așteaptă la un impact semnificativ pe termen scurt din punct de vedere economic.

„Reacția de ieri a fost una imediată a piețelor financiare. Am văzut o volatilitate. În România a fost mai scăzută. România are rezerve valutare și rezerve de finanțare. Acoperim patru luni de finanțare. Această politică prudentă dă roade în cazul României”, a declarat Anca Dragu.
Anca Dragu a precizat că nici cei care au credite în lei nu au de ce să se teamă pentru că nu vor fi mișcări bruște în această zonă. Cât despre rezistența economiei la șocuri, Anca Dragu se arată optimistă.

„Pe termen mediu, anticipăm un impact moderat. Avem o creștere economică sustenabilă. Economia va face față șocurilor externe”, a spus Dragu.

În opinia ministrului Finanțelor, românii care lucrează în Marea Britanie nu au motive să-și facă probleme.

„Nu cred că va fi o schimbare imediată nici pentru românii care lucrează în Marea Britanie. Nu vor fi efecte peste noapte. Românii de afară sunt apreciați în domeniile în care lucrează și nu cred că angajatorii îi vor lăsa să plece”, a mai spus ministrul.

blank