Nunta primarului din Ulemeni, la care invitați de vază au fost Elena Udrea și Traian Băsescu va fi impozitată de ANAF, conform România TV. Evenimentul a avut loc în anul 2017, iar nunta care a avut loc în șapte sate și a adunat peste 3.000 de invitați a devenit subiect de interes național.

 

„Lucian Morar, primarul din oraşul Ulmeni (judeţul Maramureş), s-a căsătorit cu solista de muzică populară Ioana Pricop. Pentru că numărul invitaţilor a fost mult prea mare, cei doi au decis să organizeze nunta în şapte locuri diferite, în cele cinci sate aparţinătoare şi în două săli din Ulmeni.

N-au mai văzut sătenii aşa ceva, dar nu le-a fost greu să se adapteze. Câte vreme pe masă au fost bucate, în pahare băutură, iar muzicanţii nu s-au oprit din cântat, prezenţa mirilor aproape că a trecut neobservată, Mai ales că, în fiecare dintre cele şapte săli, nuntaşii au putut vedea pe monitoare imense tot ce se petrece la sala din Ţicău, acolo unde au petrecut mirii. Ba, mai mult, după ce şi-au primit invitaţii, cei doi au făcut un „maraton” prin toate satele, unde şi-au salutat invitaţii şi au petrecut câte puţin timp cu ei. „Sunt şapte locaţii, eu cu Ioana îi vom saluta pe toţi, câteva mii de oameni şi pe cei care şi-ar fi dorit să fie aici cu noi doar că nu există spaţii atât de generoase, pentru câtă lume cred că o iubeşte mai ales pe Ioana”, a spus Lucian Morar. „Având oameni şi din afara judeţului, ne-am gândit că ar fi bine să mizăm un pic pe tradiţional. Încercăm să îmbinăm tradiţia cu modernismul”, a spus Ioana Pricop, explicând că încearcă să satisfacă toate gusturile”, scria Adevarul despre nuntă în 2017.