Economic, Stiri

Americanii s-au îndrăgostit de aroma bulbului românesc

Usturoiul autohton, căutat în SUA

usturoi

Fermele de usturoi au început să fie foarte profitabile în SUA de când agricultorii fac schimburi de soiuri locale și comercializează semințe adunate din toată lumea.

Americanii au deja o reputaţie „grea” în această cultură, dar românii se pot mândri că unul dintre cele mai populare feluri de usturoi provine din ţara noastră, potrivit AgroIntel.ro.

Usturoiul roşu de România (supranumit chiar usturoiul „elefant”), aşa cum l-au botezat cultivatorii pasionaţi, este printre cele mai apreciate soiuri, iar productivitatea mare, gustul și mirosul puternic fac ca soiul originar din zona Ardealului să fie foarte căutat.

Cu un gust iute și cu un ridicat conținut de alicină, soiul românesc de usturoi este apreciat de americani atât în bucătărie, cât și în medicina naturistă.

„Usturoiul românesc primește cele mai multe feedback-uri pozitive din partea clienților noștri, mai ales pentru savoarea lui. Este un soi apreciat de bucătari sau pentru cei care caută un ingredient secret la sosul de grătar.

Toată lumea cade de acord când se spune că nu poți înlocui sau compara gustul usturoiului roșu de România cu cel al altor soiuri”, spune și Susan Fluegel, biochimist nutrițional și una dintre proprietarele fermei ecologice Grey Duck Garlic.

 

blank