Neolife
Medical

Ambasadorul Turciei, la aniversarea Centrului Medical Neolife

Una dintre cele mai importante clinici de Oncologie din țară, Neolife Medical Center, a celebrat trei ani de la înființare. Cu această ocazie, duminică seara, la Ateneul Român, a avut loc un eveniment de celebrare organizat în detaliu de către Cristina Berteanu, director medical Neolife Center, și de dr. Claudiu Tronciu, în calitate de manager al renumitei unități private.
 
În Sala Mare a celebrei instituții culturale din București au venit să se bucure de grandiosul program artistic aproape 800 de invitați: cadre medicale, colaboratori dar și pacienți. O prezență extrem de importantă a fost ambasadorul Turciei în România, domnul Osman Koray Ertaş, care s-a arătat impresionat de întregul spectacolul.
 
Orchestra Medicilor ”Ermil Nichifor” dirijată de Iosif Ion Prunner, actorul Ion Caramitru, Ilinca Tomoroveanu (nepoata poetului Octavian Goga), dar și speranțele scenei Antonio Nicholas Piculeață, Constantin Borodin, Ruben Ghidiceanu și Ștefan Pretuleac au oferit momente de excepție, care au stârnit ropote de aplauze. Deși programul a durat mai bine de două ore, cei prezenți au fost entuziasmați și cu greu au părăsit incinta.
 
Managerul General Claudiu Tronciu s-a bucurat de succesul evenimentului alături de directorul Cristina Bertean și a promis că va repeat experiența. ”Neolife a început analiza pieței în 2009. În 2012, a investit într-un departament de medicină nucleară, într-un spital privat oncologic. Apoi, în 2014, a lansat cu succes Neolife Medical București, printr-o investiție de 12 milioane de euro, completată în 2016 de un nou accelerator liniar și un RMN performant. În 2016, am lansat și Neolife Medical Center Iași, urmând ca, până la finalul anului 2017, să tăiem panglica pentru departamentul Radioterapie”, a declarat dr. Claudiu Tronciu, General Manager Neolife România și Moldova.
 
Neolife Medical Center România este o companie membră a grupului BOZLU din Turcia care deține, la nivel internațional, 18 companii și 10 branduri, activând în domeniul sănătății și al serviciilor tehnologice.
 
Neolife Medical Center România a fost învestit ca centru de excelență regional în domeniul diagnosticării şi tratamentului general şi oncologic, în special, fiind transferate atât tehnologia revoluționară și know-how medical internațional, cât și echipe multidisciplinare mixte româno-turcești experte în cele mai avansate proceduri de diagnostic și tratament la nivel internațional.
Neolife
blank