Ambasada SUA la București a transmis, la solicitarea MEDIAFAX, că punerea sub control judiciar, interdicția de a părăsi țara și a vorbi cu presa în cazul Laurei Codruța Kovesi sunt acţiuni care „încalcă principiile democratice şi par să aibă forma unei hărţuiri judiciare”.

„Suntem foarte preocupaţi de informaţia îngrijorătoare că Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar, i s-a interzis să călătorească în afara României şi să vorbească cu presa. Aceste acţiuni încalcă principiile democratice şi par să aibă forma unei hărţuiri judiciare”, a transmis Ambasada SUA la București, la solicitarea MEDIAFAX.

Reacția ambasadei vine în contextul în care Laura Codruța Kovesi a fost plasată de Secția pentru Investigația Infracțiunilor din Justiție sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzată de luare de mită, abuz în serviciu (5 fapte) și mărturie mincinoasă. De asemenea, a fost dispusă și punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva fostei șefe DNA. Una dintre interdicții este aceea de a nu părăsi țara.

Citeste si...  Parchetul General, precizări despre dosarul mitingului din 10 august

Fostului procuror-șef DNA i-au fost deschise două dosare de către procurorii acestei structuri, cel referitor la aducerea în țară a lui Nicolae Popa și cel privindu-i pe procurorii DNA Ploiești.

Laura Codruța Kovesi a contestat, vineri, controlul judiciar pentru 60 de zile dispus de către procurorii Secției de anchetare a magistraților, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Contestația a fost depusă la sediul Inaltei Curți de Casație și Justiție.