IT&C

Amazon va cumpăra, cu 1 miliard de dolari, un fabricant de sonerii inteligente

Compania Amazon va cumpăra cu 1 miliard de dolari Ring Inc., un start-up specializat în sonerii inteligente, anunţă Mediafax.

Achiziţia va ajuta Amazon să îşi sporească prezenţa în locuinţe, prin intermediul dispozitivelor conectate, cum sunt boxa inteligentă Echo sau asistentul digital Alexa. Anul trecut Amazon a anunţat Amazon Key, un serviciu care încorporează o încuietoare inteligentă, care deschide uşile pentru furnizorii de pachete verificaţi.

Ring produce sonerii dotate cu camere de securitate, care se conectază la telefoanele clienţilor şi le permite să ia legătura cu oricine vrea să le intre în casă, dar şi alte dispozitive, cum sunt detectoarele de fum sau sisteme de securitate.

Industria de supraveghere video traversează o perioadă de efervescenţă, pentru că recent Motorola a cumpărat, tot pentru un miliard de dolari, fabricantul de camere de securitate şi soluţii video Avigilon Corp.

blank