Actualitate

Alo! Alo! Liniște! liniște, vă rog! Aici e Antena 3?

Cam așa a apelat fostul președinte Traian Băsescu unul dintre moderatorii postului Antena 3, într-un interviu luat prin telefon. Acum ar fi momentul să întrebăm ”E aici Antena 3?” sau nu prea mai e aici? ANAF a ajuns la Antena 3, a descins precum mascații într-o locație de răufăcători. ”Au venit să ne scoată din sediu”, au întrerupt emisia obișnuită cei de la Antena 3, ca să pună telespectatorii la curent cu situația.

„ANAF şi-a trimis agenţii să ne scoată din sediu. O să învingem, dar abuzul de azi va aduce un efect catastrofal. Lumea va veni în stradă să ne apere. Telespectatorii vor hotărî ce sprijin vor aduce Antenei 3. Suntem singurii care plătim taxe şi impozite. Avem dreptul să stăm în sediul statului şi să plătim. chirie. Abuz inimaginabil asupra statului de drept”, a spus Radu Tudor.

Adevărul este că toate vedetele postului, în frunte cu directorul Mihai Gâdea, de altfel, se întreabă de ce nu sunt lăsați în clădire și să li se pretindă, pur și simplu, chirie. ” Dacă ceilalţi de la celelalte televiziuni pot, noi putem plăti chirie? Suntem singurii care plătim taxe şi impozite. Am încercat să fim impecabili. Dacă nu putem închiria şi banii noştri nu sunt buni, putem face un calendar de evacuare? Pentru cei care vor să transmită ceva pentru Antena 3, înscrieţi-vă pe mail”, a spus Gâdea.

Evident, Mircea Badea tot la Băsescu a ajuns: „ANAF vrea să ne închidă. Sistemul lui Băsescu vrea să ne închidă. Eu vreau să ieşim în stradă. E imposibil să evacuăm sediul în 5 zile”!

Nici Danei Grecu, a cărei emisiune a fost întreruptă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, nu îi vine să creadă ce s-a întâmplat: „Cum să se întâmple aşa ceva? Doar o minte bolnavă poate să creadă că ne putem muta în cinci zile. În regimul Klaus Iohannis ni se poate întâmpla aşa ceva…Nu mai am lacrimi să plâng, emoţii să mă enervez! Le suntem incomozi. S-a negociat cu toţi, numai cu noi nu. Nu se poate negocia în termeni legali. Vrem să stăm aici în termeni legali”, a spus Dana Grecu.

Adrian Ursu spune că totul e ceva de neimaginat. „Asta nu este o executare silită. Este o execuţie. Cei de la ANAF şi-au cumpărat maşini noi pentru a ne executa pe noi. Ce se întâmplă acum, sub noua conducere ANAF, e punere în aplicare a unui plan care exista demult. Demonstraţia de forţă s-a realizat şi prin decapitarea conducerii ANAF. Are unicul scop de a stinge ecranele cu sigla Antena 3, de a elimina tot ce a fost informaţie corectă, pentru a trece în altă perioadă în care liniştea se aşterne peste România. Nu cred că vor reuşi însă. Vom emite de aici încolo aşa cum vom putea”, a spus şi Ursu.

Pe de altă parte, ANAF confirmă într-un comunicat că a trimis notificări pentru evacuarea sediilor care au fost confiscate și trecute în proprietatea statului prin decizii judecătorești, deci inclusiv cele în care își desfășoară activitatea postului de televiziune Antena 1 și Antena 3. „Direcția generală regională a Finanțelor Publice București, în calitate de organ de valorificare împuternicit conform prevederilor O.G. nr. 14/2007, ca reprezentant al statului român-proprietar al imobilelor ce au fost confiscate și trecute în proprietatea privată a statului, libere de orice sarcini, în baza unei sentințe judecătoresti, a notificat astăzi, 15.02.2016, în scopul evacuării, persoanele juridice care ocupau imobilele anterior menționate”, anunță ANAF.

„Notificarea de evacuare s-a realizat în vederea punerii în executare a sentinței penale nr. 701/26.09.2013, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 888/A/08.08.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală”, precizează ANAF într-un comunicat.

„Termenul pe care îl au la dispoziție persoanele notificate este de 5 zile lucrătoare de la data notificării, așa cum este reglementat la art. 1039 din legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare”, menționează Fiscul.anaf

Instanţa a decis confiscarea mai multor clădiri, printre care sediile GRIVCO, Antena 3 şi una dintre locuinţele lui Dan Voiculescu din centrul Capitalei, precum şi a unor sume mari de bani. rămâne de văzut cât de mare va fi presiunea telespectatorilor asupra autorităților și dacă acestea vor reconsidera măsura, căutând soluții pentru situația excesivă care s-a creat. Antenele nu sunt totuși OTV iar prevalarea de măsuri juridico-administrative pentru împiedicarea emisiei unui post de televiziune important – chiar dacă nefrecventabil, pentru majoritatea oamenilor – nu aruncă o lumină prea fericită asupra democrației românești. Toți cei lezați în onoarea, demnitatea și bunul simț de afirmațiile tendențioase ale postului Antena 3 ar fi cu siguranță mult mai satisfăcuți dacă o instanță imparțială ar decide că postul trebuie să dispară din motive deontologice, nicidecum pentru că nu mai are sediu de unde să emită.

blank