Actualitate, Featured

Alina Gorghiu a fost aleasă unic președinte al PNL

Alina Gorghiu a fost validată de Consiliul Naţional de Coordonare al Partidului Naţional Liberal (PNL) în funcţia de preşedinte al partidului.

La reuniune au participat peste 700 delegaţi care au votat în unanimitate modificările la Statutul PNL prezentate de secretarul general Ilie Bolojan, potrivit cărora partidul va fi condus de un singur preşedinte până la Convenţia Naţională a liberalilor care se va desfăşura anul viitor.

Totodată, participanţii la reuniune l-au validat şi pe eurodeputatul Daniel Buda ca împuternicit la semnarea listelor de candidaţi ai partidului pentru alegerile legislative, votând în acest sens o decizie a BPN al PNL.

La reuniunea liberalilor este prezent alături de conducerea PNL, parlamentari, lideri de organizaţii, şi preşedintele de onoare al formaţiunii, Mircea Ionescu Quintus. Acesta a fost primit cu aplauze la scenă deschisă la intrarea în sala de la Parlament unde se desfăşoară reuniunea.

blank