Alianţa USR-PLUS acuză că PSD a început o campanie “murdară” prin promovarea pe reţele sociale a unor clipuri video în care persoane deghizate în reprezentanţi ai minorităţilor sexuale poartă tricouri false ale alianţei şi distrbuie pliante electorale în Voluntari, precizând că acestea nu sunt reprezentanţii ai USR-Plus, iar acţiunea ar avea drept scop inducerea în eroare a alegătorilor. USR Plus solicită autorităţilor să se sesizeze în acest caz.

Alianţa USR-PLUS acuză și condamnă înscenarea murdară realizată de PSD, care promovează pe reţelele de socializare clipuri video cu persoane deghizate în reprezentanţi ai minorităţilor sexuale şi îmbrăcate cu tricouri false USR și PLUS, distribuind pliante electorale în Voluntari. Acele persoane nu sunt membri sau voluntari ai USRP LUS, iar acţiunea este realizată în mod deliberat pentru a induce în eroare alegătorii. Alianţa USR PLUS solicită instituţiilor statului să se sesizeze”, a transmis USRși Plus, vineri, printr-un comunicat de presă.
Alianţa USR și Plus a menţionat că acele clipuri sunt promovate pe reţelele sociale de membri şi simpatizanţi ai PSD.
“PSD face ce ştie el mai bine de 30 de ani: să mintă, să fure şi să incite la ură. Clipurile video sunt promovate în mod coordonat pe reţelele de socializare de membri şi simpatizanţi ai PSD, inclusiv de către candidaţi şi consilieri ai PSD, cum este Constantin-Cristinel Iliescu consilier în cadrul Consiliului Local Sector 2, o persoană apropiată de candidatul

Citeste si...
Tăriceanu pare a fi faultat de PSD