Stiri, Ultima Ora

Alertă de inundaţii pe Dunăre!

Armata este pregătită să intervină

 inundatii

Guvernul va constitui la Craiova un centru regional de comandă pentru inundaţii, care va fi coordonat de către ministrul Administraţiei, vicepremierul Liviu Dragnea, având în subordine toate instituţiile implicate din zonă, a anunţat, luni, premierul Victor Ponta.

„Mai repede de o săptămână nu vom putea sta liniştiţi”, a spus Ponta, arătând că viitura Dunării, din Serbia, prezintă un pericol extrem de ridicat. La rândul său, vicepremierul Dragnea a precizat că de la Craiova va monitoriza în principal situaţia digurilor de pe Dunăre.

Duminică, Dragnea a anunţat că debitul Dunării va atinge un nivel maxim de 13.500 metri cubi pe secundă până pe 22 mai, iar viitura va staţiona 4-5 săptămâni în România, existând un risc nu de depăşire a digurilor, ci de rezistenţă a acestora.

El a precizat că nu se pune problema evacuării de localităţi şi că autorităţile sunt pregătite să intervină cu un milion saci de nisipi şi personal şi echipamente inclusiv din judeţele limitrofe celor dunărene vizate, urmând să fie solicitat şi sprijinul Armatei în caz de nevoie.

 

 

blank