Un tribunal rus a confirmat sâmbătă în apel condamnarea opozantului politic Aleksei Navalnîi la închisoare pentru încălcarea controlului judiciar, respingând apelul criticului Kremlinului într-un proces ce a declanşat proteste în toată ţara.

Aleksei Navalnîi a fost condamnat să execute doi ani și opt luni de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de încălcarea condițiilor pedepsei de trei ani și jumătate cu suspendare, pronunțată pentru un caz de delapidare din 2014. Opozantul rus a făcut apel în urma sentinței.

Acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptului că anul trecut nu a putut să se prezinte în faţa ofiţerilor de eliberare condiţionată pentru că a trebuit să fie dus în Germania în timp ce era în comă după un atac cu un agent neurotoxic, apoi a rămas acolo câteva luni pentru a se reface.

Navalnîi îl acuză pe Putin că a fost responsabil de otrăvirea sa

Aleksei Navalnîi a acuzat Serviciul Federal de Securitate (FSB) că l-a otrăvit la sfârşitul lui august cu un agent neurotoxic, la ordinul preşedintelui Vladimir Putin, acuzaţii respinse de Kremlin.

După o convalescenţă de cinci luni în Germania, opozantul s-a întors la 17 ianuarie în Rusia, unde a fost imediat arestat chiar la punctul de control al paşapoartelor de pe aeroportul Şeremetievo în cadrul uneia dintre numeroasele proceduri judiciare care îl vizează.

Principala figură a opoziţiei, Navalnîi a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare. Cu toate acestea, este de aşteptat să execute mai puţin de trei ani, întrucât a petrecut mai multe luni în arest la domiciliu şi în detenţie.

Potrivit AFP, judecătorul unei instanţe din Moscova, Dmitri Balaşov, a redus cu încă o lună şi jumătate pedeapsa activistului anticorupţie, care va ispăşi în cele din urmă doi ani şi jumătate de închisoare.


Citeste si...
Vezi ce anunță NATO cu privire la desfășurarea de rachete în Europa