Actualitate, Stiri

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. ROLUL PREŞEDINTELUI României

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. De ce mergem astăzi la vot pentru a ne alege şeful statului pentru următorii cinci ani? Pentru că fişa postului preşedintelui conţine o lungă listă de drepturi pe care acesta, în numele statului, le garantează românilor.

administratia_prezidentialapoza_poza_63418500

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Potrivit Constituţiei, Preşedintele reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale şi al integrităţii teritoriale. El veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.

Preşedintele este mediator între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

Şeful statului este cel care desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru al României. Tot el numeşte Guvernul, după votul de încredere acordat de Parlament.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Preşedintele poate lua parte la şedintele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional, cum ar fi politica externă sau apărarea ţării. Iar atunci când participă, prezidează şedinţele de Guvern.

Şeful statului are posibilitatea să adreseze Parlamentului mesaje referitoare la probleme importante pentru ţară.

El poate dizolva Legislativul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului. Sunt două condiţii, însă: trebuie să fi trecut 60 de zile de la prima solicitare, iar Parlamentul să fi respins două solicitări de învestitură.

Şeful statului mai are dreptul să solicite organizarea unui referendum şi este cel care promulgă legile adoptate de Parlament.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Preşedintele care încheie tratate internaţionale în numele României. Acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici români, iar cei ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.

Primul om în stat este comandantul suprem al forţelor armate şi preşedintele Consiliului Suprem de Apărarea a Ţării. El poate declara mobilizarea armatei şi poate lua măsuri în cazul unor agresiuni armate îndreptate împotriva ţării.

Preşedintele României conferă decoraţii şi titluri de onoare, acordă gradele de mareşal, general şi de amiral. Şi nu în ultimul rând, numeşte persoane în anumite funcţii publice şi poate acorda graţierea individuală.

blank