ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Funcţia de preşedinte al României este un miraj pentru politicieni, unii dintre ei înscriindu-se în cursă, deşi ştiu că nu au nici o şansă. Astfel că, şi în 2014, buletinul de vot pentru alegerile prezidenţiale va conţine multe nume de candidaţi. Deocamdată, sunt 11 politicieni care au anunţat că vor să candideze. Rămâne de văzut câţi dintre ei vor reuşi să adune semnăturile necesare pentru înscrierea în cursă sau să depăşească alte obstacole de natură juridică.
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. 11 politicieni vor să intre în cursa pentru Cotroceni. Alţi doi care îşi anunţaseră intenţia de a candida s-au retras: Viorel Cataramă şi Cristian Diaconescu. Primul în favoarea celui de-al doilea, al doilea în favoarea Elenei Udrea.
Pentru a se înscrie în bătălia prezidenţială, un aspirant la funcţia de şef al statului trebuie să strângă 200.000 de semnături.
RomaniaTV.net vă prezintă cine sunt cei 11 care au anunţat, până la acest moment, că vor intra în cursa pentru Cotroceni:
1. Victor Ponta
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Este candidatul susţinut de partidele de guvernământ: PSD, UNPR şi PC. Prim-ministru în funcţie din aprilie 2012, Ponta este cotat sondaje cu cele mai mari şanse la prezidenţiale, chiar dacă şi-a anunţat candidatura relativ târziu, la sfârşitul lunii iulie. Numele său era dat ca cel mai probabil încă de la ruperea USL, însă premierul a amânat de mai multe ori anunţul oficial, preferând chiar să invoce posibilitatea ca PSD să susţină un independent. Recent, Ponta s-a arătat foarte încrezător în şansele sale, afirmând că în turul I se va mărgini la a-i urmări pe potenţialii săi contracandidaţi pentru turul II. „În turul I îmi voi lua popcorn şi o băutură răcoritoare şi mă voi uita la dezbaterile între doamne, doamna Macovei, doamna Udrea, domnul Diaconescu, mă rog sunt doi, doi domni Diaconescu, domnul Johannis şi aşa mai departe. E păcat să ratăm acest lucru”, spunea atunci Victor Ponta. Spre deosebire de majoritatea adversarilor săi, Ponta are avantajul că este singurul candidat pe segmentul de electorat de centru-stânga.
Deşi relativ tânăr, Ponta are deja în spate câţiva ani buni de prezenţă la vârful politicii. De formaţie jurist, Ponta a fost numit de către prim-ministrul Adrian Năstase ca şef al Corpului de Control al Guvernului, postură în care a avut primele dispute cu Traian Băsescu, pe atunci primar al Capitalei. Deputat din 2004, Ponta devine ministru pentru Relaţia cu Parlamentul în guvernul PSD-PDL condus de Emil Boc. După ce Mircea Geoană a pierdut prezidenţialele din 2009, Ponta devine preşedinte al PSD şi înfiinţează, împreună cu Crin Antonescu, Uniunea Social-Liberală.
2. Klaus Iohannis
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. De meserie profesor de matematică, Klaus Johannis va candida în numele Alianţei Creştin-Liberale, formaţiune ce reuneşte PNL şi PDL, principalele partide de centru-dreapta. Johannis a ajuns prim-vicepreşedinte al PNL în 2012, fiind adus în partid de către Crin Antonescu, devenind practic succesor desemnat al acestuia la conducerea partidului, în cazul în care Antonescu devenea preşedinte al României, ales din partea USL. Însă la începutul lui 2014, USL s-a rupt ca urmare a refuzului lui Victor Ponta de a-l numi pe Johannis ca vicepremier din partea PNL în locul lui Daniel Chiţoiu. După eşecul PNL de la alegerile europarlamentare, Antonescu şi-a depus demisia, iar şefia partidului a fost preluată de primarul Sibiului ce va deveni ulterior şi candidatul PNL pentru prezidenţiale. Ulterior, candidatura sa a primit şi sprijinul PDL.
Deşi cu relativ puţină experienţă în politica la nivel naţional, Johannis este primar al Sibiului din 2004, fiind reales de fiecare dată din primul tur cu scoruri uluitoare, de peste 80%. Johannis a fost preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din România, organizaţie care l-a propulsat în politică.
3. Elena Udrea
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Deputatul candidează din partea PMP, cu susţinerea explicită a preşedintelui Traian Băsescu şi a fostului premier Emil Boc. De altfel, întreaga carieră politică a lui Udrea este legată de Traian Băsescu: a colaborat îndeaproape cu acesta la primăria Capitalei, iar când a devenit preşedinte a luat-o la Cotroceni drept consilier de stat. Ulterior, Elena Udrea a ajuns ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului în guvernarea Boc şi unul dintre cei mai influenţi oameni din PDL.
La începutul anului 2013, tot cu susţinerea deschisă a lui Băsescu, a candidat împotriva lui Vasile Blaga pentru şefia PDL, dar a pierdut la Convenţia Naţională care s-a terminat cu scandal şi acuze de fraudă a votului. Din acest motiv, Băsescu s-a dezis public de PDL cu celebra frază „Adio, PDL!” În urma Convenţiei, dizidenţii din partid au plecat treptat şi au format Partidul Mişcarea Populară, a cărei şefie a preluat-o în iunie 2014 chiar Udrea. În august a devenit oficial candidatul partidului, după ce PMP a renunţat să-l mai susţină pe Cristian Diaconescu. Elena Udrea se revendică deschis ca succesoarea ideologică a lui Traian Băsescu, dar asta nu a scutit-o de contestare chiar în sânul partidului pe care îl conduce. PMP este al patrulea partid al Elenei Udrea, care a mai fost membru PSD şi PNL înainte de a se înscrie în PDL.
4. Călin Popescu Tăriceanu
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Membru al PNL din 1990, Tăriceanu a rupt de două ori acest partid, prima dată înfiinţând PNL-AT, împreună cu Dinu Patriciu, la începutul anilor ’90 şi în această vară, când a înfiinţat Partidul Liberal-Reformator, acuzând PNL că a abandonat liberalismul prin decizia de afiliere la PPE şi cea de fuziune cu PDL. Ministru în guvernarea CDR, Tăriceanu a devenit premier după ce Băsescu a ajuns preşedinte, însă relaţiile dintre cei doi s-au deteriorat rapid astfel că Alianţa D.A. s-a descompus în 2007, Tăriceanu guvernând încă un an cu sprijinul parlamentar al PSD.
În 2009 a pierdut şefia PNL în favoarea lui Crin Antonescu. Reticent faţă de constituirea USL, şi-a reconsiderat poziţia după ce liberalii au ieşit de la guvernare. Cu sprijinul PSD a devenit preşedintele Senatului şi în presă s-a speculat o vreme varianta ca Tăriceanu să fie candidatul susţinut de social-democraţi la preşedinţie. După constituirea PLR a devenit oficial candidatul acestei formaţiuni.
5. Monica Macovei
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Monica Macovei a intrat în prim-planul politicii ca ministru al Justiţiei în guvernul Tăriceanu, postură din care a intrat în conflict atât cu opoziţia de atunci, cât şi cu o parte din liderii Alianţei D.A. Şi-a continuat cariera politică în PDL, partid pe listele căruia a câştigat două mandate de europarlamentar în 2009 şi 2014. După discuţii aprinse, a reuşit să impună în PDL un nou Cod Etic şi o examinare a candidaţilor a acestui partid prin criteriile din acest cod astfel încât mai multe candidaturi la alegerile din decembrie 2012 nu au fost validate de către conducerea centrală, fapt care nu i-a sporit popularitatea în rândurile democrat-liberalilor.
În 2013, a candidat pentru şefia PDL la Convenţia cu scandal ce l-a reconfirmat pe Vasile Blaga preşedinte dar, spre deosebire de Udrea, s-a reconciliat cu Blaga, fapt ce i-a adus ostilitatea preşedintelui Traian Băsescu. Însă reconcilierea cu Blaga a durat până când PNL şi PDL au trebuit să-şi stabilească un candidat comun la prezidenţiale, alegerea finală trebuind făcută între Klaus Johannis şi Cătălin Predoiu. Macovei a contestat acest aranjament susţinând că trebuie făcută o nouă evaluare sociologică care să includă mai multe nume de posibili prezidenţiabili, inclusiv al său. Cum PDL a refuzat să schimbe termenii înţelegerii iniţiale cu liberalii, Macovei a anunţat că va candida ca independent. Deocamdată nu a demisionat din PDL.
6. Kelemen Hunor
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Evident, un candidat fără şanse reale, iar acest lucru îl ştie şi preşedintele UDMR. Însă practica Uniunii a fost să aibă de fiecare dată un candidat pentru a-şi ţine mobilizat electoratul pentru toate tipurile de alegeri, în condiţiile în care o prezenţă redusă la vot a etnicilor maghiari riscă să arunce Uniunea în afara Parlamentului.
Kelemen Hunor a intrat în politică ca protejat al fostului preşedinte UDMR, Marko Bela ocupând funcţia de secretar de stat la Ministerul Culturii în guvernarea CDR-USD-UDMR. Când Marko s-a retras de la şefia UDMR, l-a lăsat succesor pe Kelemen în detrimentul unor lideri mai cu vechime. Kelemen a preluat inclusiv funcţiile din Guvern de vicepremier şi ministru al Culturii în guvernul Boc. Kelemen a păstrat linia moderată a UDMR imprimată de predecesorul său şi a reuşit să aducă Uniunea din nou la guvernare după ce liberalii au părăsit USL.
7. Corneliu Vadim Tudor
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Preşedintele PRM a candidat de fiecare dată din 1992 încoace, însă nu s-a învăţat minte până acum, dând vina pentru eşecurile repetate pe diverse conspiraţii şi forţe oculte ce au măsluit alegerile şi au împiedicat poporul român să aibă preşedintele pe care îl merită. Cel mai aproape de succes a fost în 2000 când a reuşit să intre în turul II, dar a fost învins de Ion Iliescu.
Vadim Tudor a condus autoritar partidul pe care l-a înfiinţat, debarasându-se cu scandal de mai toţi colaboratorii. După 2000, retorica naţionalistă a PRM a avut din ce în ce mai puţin succes în rândul electoratului, astfel încât din 2008 partidul a rămas în afara Parlamentului. Doar în 2009, PRM a reuşit să obţină două mandate de europarlamentar ca urmare a efemerei alianţe încheiate între Vadim Tudor şi Gigi Becali.
Eşecurile repetate au provocat o criză în partid, o parte considerabilă a acestuia, în frunte cu Gheorghe Funar, încercând să-l demită pe fondator de la conducere, însă chestiunea încă se judecă la tribunal. Recent, Vadim şi-a anunţat nou candidatură pe care o va susţine finciar cu banii obţinuţi din vânzarea colecţiei sale de autografe, documente şi alte obiecte de preţ acumulate de-a lungul anilor.
8. Gheorghe Funar
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Fost primar al Clujului, lui Gheorghe Funar i s-a dus buhul în toată România ca urmare a încercărilor sale ridicole de a-i exaspera pe ungurii din urbea pe care o conducea prin tot felul de extravaganţe, precum cea a vopsirii băncilor din parcuri în roşu, galben şi albastru. După colapsul partidului din care făcea parte, PUNR, a devenit mâna dreaptă a lui Vadim ca secretar general al PRM. Pe listele acestui partid a fost ales senator de două ori, în 2000 şi 2004, perioadă în care s-a ocupat de divertismentul colegilor din Parlament cu poiecte de lege precum cel referitor la acordarea unei prime pentru fiecare ungur care părăseşte Ardealul pentru patria-mamă sau cel prin care fiecare primărie era obligată să cumpere bărci pneumatice.
Când o parte dintre peremişti s-au săturat de toanele lui Vadim Tudor şi de înjurăturile pe care acesta le schimba prin diverse studiouri TV cu „politicieni de calibru”, precum Oana Zăvoranu sau Ancuţa Cârcu, s-au gândit, din motive ce rămân obscure că o alternativă mai seriosă este Gheorghe Funar. Congresul la care a fost demis Vadim a fost contestat în instanţă, iar aceasta i-a dat dreptate acestuia, astfel că dizidenţii din PRM s-au resemnat să-l susţină pe Gheorghe Funar la preşedinţia România, dar în calitate de candidat independent.
9. Ioan Ghişe
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Parlamentar încă din 1992, Ioan Ghişe a fost şi primar al Braşovului în 1996-2004, din partea PNL. A fost unul dintre puţinii politicieni care nu a aşteptat ca CNSAS-ul să-l demaşte ca turnător. A recunoscut public colaborarea cu Securitatea şi şi-a făcut mea culpa, gest rarisim în politica românească care i-a salvat şi cariera politică.
După eşecul referendumului de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu din vara lui 2012, Ghişe s-a încăpăţânat să susţină că Băsescu a fost demis legal, propunând chiar Parlamentului să adopte o hotărâre prin care să ignore decizia CCR de invalidare a plebiscitului, hotărâre ce conţinea o serie de argumente al căror înţeles a rămas obscur şi juriştilor de meserie. Ghişe s-a ţinut de o serie de demonstraţii, cu o mică suită de susţinători, în jurul Palatului Cotroceni, ignorate de mai toată lumea. Pe 1 decembrie 2012, a fost dat afară de SPP-iştii de la Cotroceni când se pregătea să iniţieze un mic protest chiar în timpul recepţiei oferite de către preşedinte cu ocazia Zilei Naţionale. Când Antonescu a decis să alăture PNL popularilor europeni şi să iniţieze fuziunea cu PDL, Ghişe a părăsit partidul şi a anunţat că va candida ca independent.
10. Dan Diaconescu
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Dintr-o televiziune a iniţiat un partid, PPDD-ul. Intenţia de a candida la prezidenţiale şi-a anunţat-o cu multă vreme înainte, chiar în studiourile OTV. La alegerile parlamentare din 2012 a obţinut un succes răsunător, chiar dacă a devenit de notorietate modul în care candidaţii PPDD îşi cumpărau locurile pe liste. A fost lăudat şi de preşedintele Băsescu pentru că a avut curaj să se bată cu Victor Ponta pentru colegiul din Gorj, în timp ce liderii cu notorietate ai PDL se refugiau prin provincie pentru a fi siguri că nu vor rămâne fără mandate. DD a pierdut în fieful lui Ponta, dar a pierdut onorabil.
A fost la un pas de marea lovitură de imagine când a câştigat licitaţia de privatizare a Oltchim, însă nu a reuşit să plătească banii pe care-i promisese, recurgând în schimb la un circ ieftin în care presa l-a urmărit prin Bucureşti în timp ce plimba o pungă de bani cu care, chipurile, urma să plătească pentru firma din Râmnicu Vâlcea. De atunci declinul PPDD în sondaje a fost ineluctabil, accelerat de frenezia cu care PSD s-a repezit să racoleze parlamentarii de moravuri uşoare pe care Diaconescu îi fluturase prin faţa electoratului drept „incoruptibili”. Între timp, exasperaţi de încălcările repetate ale legislaţiei audiovizuale, cei de la CNA i-au închis şi televiziunea. Deocamdată nu a renunţat la candidatură, dar pare mai interesat actualmente să-şi relanseze carierea în televiziune.
11. Szilagyi Zsolt
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Este candidatul PPMT, formaţiunea care încearcă să spargă monopolul UDMR asupra voturilor maghiarimii din România, cu o platformă autonomistă radicală. Szilagyi a fost ales în 1990 cel mai tânăr deputat din Parlamentul României, la numai 21 de ani, demnitate pe care a ocupat-o până în 2004, când a părăsit Uniunea. Apropiat al lui Tökes Laszlo, a fost şeful de campanie al acestuia la alegerile europarlamentare din 2009. Acum este şeful de cabinet al lui Tökes la Bruxelles şi vicepreşedinte al PPMT pe pobleme de politică externă.
PREZIDENŢIALELE DIN 1990 PÂNĂ ÎN 2009
Numărul potenţial al candidaţilor pentru Cotroceni nu este unul ieşit din comun pentru România. Doar în 1990 au fost numai trei candidaţi: Ion Iliescu (FSN), Ion Raţiu (PNŢCD) şi Radu Câmpeanu (PNL).
În 1992 numărul lor a ajuns la şase: Ion Iliescu (FDSN), Emil Constantinescu (CDR), Gheorghe Funar (PUNR), Caius Traian Dragomir (FSN), Ioan Mânzatu (PR), Mircea Druc (independent). Atât în 1990, cât şi în 1992, alegerile au fost cîştigate de Ion Iliescu.
În 1996 au candidat 16 politicieni: Ion Iliescu (PDSR), Emil Constantinescu (CDR), Petre Roman (USD), György Frunda (UDMR), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Gheorghe Funar (PUNR), Tudor Mohora (PS), Nicolae Manolescu (ANL), Adrian Păunescu (PSM), Ioan Pop de Popa (UNC), George Muntean (PPR), Radu Câmpeanu (ANLE), Nuțu Anghelina (Independent), Constantin Mudava (Independent), Constantin Niculescu (PNA), Nicolae Militaru (Independent). În al doilea tur a câştigat Emil Constantinescu în faţa lui Ion Iliescu.
În anul 2000, numărul candidaţilor a scăzut la 12: Ion Iliescu (PDSR), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Theodor Stolojan (PNL), Mugur Isărescu (CDR), György Frunda (UDMR), Petre Roman (PD), Teodor Meleșcanu (ApR), Eduard Gheorghe Manole (Independent), Graziela-Elena Bârlă (Independent), Paul-Philippe Hohenzollern (PRN), Ion Sasu (PSM) şi Nicolae Cerveni (PLDR). Ion Iliescu a câştigat din nou, de data aceasta în faţa lui Vadim.
Tot 12 a fost şi numărul candidaţilor din 2004: Adrian Năstase (Alianța PSD+PUR), Traian Băsescu (Alianța Dreptate și Adevăr), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Marko Bela (UDMR), Gheorghe Ciuhandu (PNȚCD), George Becali (PNGCD), Petre Roman (FD), Gheorghe Dinu (independent), Marian Petre Miluț (AP), Ovidiu Tudorici (URR), Aurel Rădulescu (APCD) şi Alexandru Raj Tunaru (PTD). În turul II, Traian Băsescu l-a învins pe Adrian Năstase.
Numărul s-a menţinut şi în 2009: Traian Băsescu (Partidul Democrat Liberal), Mircea Geoană (Alianța Electoralǎ Partidul Social Democrat + Partidul Conservator), Crin Antonescu (Partidul Național Liberal), Corneliu Vadim Tudor (Partidul România Mare), Hunor Kelemen (Uniunea Democrată Maghiară din România), Sorin Oprescu (Independent), George Becali (Partidul Noua Generație – Creștin Democrat), Remus Cernea (Partidul Verde), Constantin Rotaru (Partidul Alianța Socialistă), Gheorghe-Eduard Manole (Independent), Ovidiu-Cristian Iane (Partidul Ecologist Român), Constantin-Ninel Potîrcă (Independent). Traian Băsescu a cştigat din nou, de data aceasta în faţa lui Mircea Geoană.