Deputatul Varujan Vosganian, vicepreşedinte al ALDE, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că o decizie de restructurare a cabinetului trebuie discutată în prealabil în cadrul coaliţiei de guvernare.

„În principiu, dacă preşedintele nu numeşte ministrul Justiţiei, suntem de acord să susţinem o reconfigurare a cabinetului, o restructurare a cabinetului care ar fi votată în Parlament. Spun în principiu, şi nu necondiţionat, pentru că o astfel de decizie ar trebui în prealabil să facă subiectul unei discuţii aprofundate în cadrul coaliţiei, în care să vedem felul în care viitorul guvern va continua şi, sigur, va eficientiza domeniile în care ALDE are priorităţi şi în primul rând cele legate de investiţii”, a declarat Varujan Vosganian, informează agerpres.ro.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, declarase miercuri, 17 aprilie, că actuala Coaliţie are în vedere o restructurare a Guvernului în Parlament prin care „să evite” eventuale „piedici” puse de şeful statului în numirea unor miniştri.

„Vedem ce urmează în continuare. (…) Avem în vedere această posibilitate de a face o restructurare a guvernului care să îi permită premierului o mişcare mai amplă şi care să evite piedicile pe care ar putea să le pună preşedintele”, a spus Tăriceanu miercuri, la Antena 3.

Citeste si...  Augustin Lazăr, acuzatii de sabotaj financiar la adresa Guvernului

El a explicat însă că, spre deosebire de numire, revocarea unui ministru nu poate fi „contracarată” de preşedinte.

„Revocarea unui ministru este atributul exclusiv al premierului. Această decizie nu poate fi contracarată de preşedinte. Este o decizie a CCR explicită, clară în acest sens. Unde poate preşedintele să intervină? Este evident, la faza următoare, şi anume, la numire, unde prin adăugire la Constituţie în 2007 Curtea a scos o normă suplimentară care îi dă preşedintelui dreptul să refuze o dată numirea unui ministru, în mod justificat. În ceea ce priveşte decizia doamnei prim-ministru de revocare a unui ministru, preşedintele nu este în cărţi, în joc, el trebuie numai să semneze decretul de revocare”, a argumentat Tăriceanu.

Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis miercuri înlocuirea din funcţie a miniştrilor Rovana Plumb, Natalia Intotero şi Tudorel Toader.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri că în cazul în care se face restructurarea Guvernului prin Parlament, formaţiunea pe care o conduce va lăsa coaliţia PSD-ALDE să arate că are majoritate şi va încerca să nu îi încurce nici pe cei din Opoziţie.