Florian Cormoş ar avea pe conştiinţă 115 decese, toate sub comanda sa

tortionar florian cormos

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a făcut public, marţi, numele unui nou torţionar, al patrulea. Este vorba despre căpitanul în rezervă Florian Cormoş.

IICMER a solicitat, marţi, Parchetului de pe lângă ICCJ, începerea urmăririi penale pentru fostul comandant al Coloniei de muncă de la Cernavodă, Florian Cormoş. Acesta este acuzat de crime împotriva umanităţii. Cel puţin 115 persoane au murit în perioada în care Cormoş era şef la Cernavodă, deşi a activat acolo doar 4 luni. Florian Cormoş are 87 de ani şi a fost comandant al Coloniei de muncă de la Cernavodă, în perioada 1952 – 1953.

Potrivit Institutului, regimul pus în aplicare de Florian Cormoş a dus la moartea a 115 persoane.

tortionar

„Unicitatea acestui caz este dată de numărul mare de decese. În patru luni, timp în care a deţinut comanda coloniei, a provocat şi un mare număr de infirmităţi permanente. 115 decese înregistrate în timpul mandatului său, 30 de decese pe lună”, a declarat, marţi, Andrei Muraru, director IICCMER.

Numărul mare de morţi de la Cernavodă a atras atenţia Ministerului de Interne care, în iunie 1953, a deschis o investigaţie oficială. În acelaşi an, Florian Cormoş a fost condamnat de un tribunal militar la pedeapsa cu moartea.

O serie de documente identificate de IICCMER în arhive pun în evidenţă faptul că, în perioada amintită, lt. Cormoş Florian se face direct responsabil  de decesul a 142 de deţinuţi. Din cercetările făcute acum rezultă, însă, că, potrivit arhivelor primăriilor din raza unde funcţionat lagărul, au fost identificate 115 certificate de deces. De menţionat este faptul că o altă anchetă din 1968 releva că în multe cazuri comandanţii lagărelor nu înregistrau morţii.

Pedepasa cu moartea a fost transformată în pedeapsa cu munca silnică pe viaţă. În final, Cormoş a făcut mai puţin de patru ani de puşcărie, în august 1957 fiind aministiat. După ce a ieşit din penitenciar, a primit o lună de concediu la un sanatoriu al MAI, iar anii petrecuţi după gratii au fost consideraţi vechime în muncă. 

A fost repus în funcţiile deţinute anterior condamnării şi a activat în cadrul sistemului penitenciar până în 1968. Spune că a ieşit la pensie din funcţia de căpitan.

 

Citeste si...  Dupa cat timp de relatie te va insela in mod sigur, in functie de zodie.